Al doilea stadion ca mărime din România va fi demolat. Va fi construită o nouă arenă

62474940

Guvernul va emite hotărârea de demolare a vechiului stadion „Dan Păltinişanu” din Timişoara, în locul căruia se va construi altul nou. Arena, a doua ca mărime din țară, ar fi trebuit demolată în urmă cu 2 ani pentru a face loc noii construcții.

„Hotărârea de Guvern care va fi emisă este documentul necesar licitaţiei pe care Consiliul Judeţean trebuie să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene. Această Hotărâre de Guvern era aşteptată de către suporterii timişoreni, iar acum ne aflăm în situaţia în care, dacă totul decurge bine la CJ Timiş, buldozerele pot intra în actualul stadion în perioada imediat următoare”, transmis Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților.

Noua arenă va avea 30.000 de locuri

Noul Stadion „Dan Păltinişanu” va fi cea mai modernă arenă din România, va avea 30.000 de locuri şi este prevăzut fără pistă de atletism. Investiţia se ridică la aproximativ 180 de milioane de lei, bani din fonduri guvernamentale.

„Acest stadion a fost martor la atâtea momente de bucurie, însă acum este timpul să privim spre viitor şi să construim ceva demn de moştenirea noastră. Pentru asta, e necesară o Hotărâre de Guvern ca să punem la pământ tribunele care stau să cadă. Urmează organizarea licitaţiei pentru găsirea firmei care să demoleze arena, licitaţie ce trebuie organizată de către Consiliul Judeţean Timiş. Dacă nu există contestaţii, peste câteva săptămâni buldozerele s-ar putea apuca de lucru”, a mai transmis Alfred Simonis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62470469
Doi tineri din Constanța au alimentat fără să plătească. Numere de înmatriculare furate, folosite pentru a scăpa de poliție

Doi tineri sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au alimentat o maşină cu combustibil de la o staţie din judeţul Constanţa, iar apoi au plecat fără să plătească, prejudiciul fiind de aproape 300 de lei.  

62474709
O mină a fost descoperită în zona Grindului Chituc. Momentul în care a fost detonată. VIDEO

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a fost găsit un obiect eşuat pe ţărm în zona Grindului Chituc, iar cel mai probabil ar fi vorba despre o mină anti-desantare, de tipul YaRM. Mina a fost distrusă.  

62474917
Șefa secției ATI de la Sf. Pantelimon, audiată din nou în dosarul morților suspecte. Ce au vrut să afle procurorii

Ofițerii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei reiau audierile în ancheta plină de acuzații grave, la adresa celor două doctorițe arestate de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.