Aeroporturile și gările, înțesate de românii care pleacă în vacanța de Paște

×
Publicitate

Aeroporturile și gările au fost vineri pline de c[l[tori. Pe de-o parte, românii stabiliți în strainătate s-au întors în țară, pentru sărbători, iar unii dintre ei nu și-au mai văzut familia de dinainte de criza sanitară.

Alții au plecat în vacanță, ca să scape de treburi. Au fost chiar situații tensionate în Gara de Nord, unde trenurile au avut întârzieri și de 90 de minute.

Cu nervi, așa a început vacanța pentru mulți.

Pasager: „Stăm 15 minute. La trei minute după, anunță alte 15 minute.”

Alții s-au bucurat de prezența celor dragi, chiar pe peronul gării. La destinație îi așteaptă restul familiei și o masă bogată de Paște.

Pasager: „Mama, care este aici, a împlinit 80 de ani și sunt împreună cu sora mea geamănă și mergem să o vizităm pe fata ei, care locuiește la Iași, să petrecem Paștele împreună. Mâncare bună, mergem la Patriarhie să luăm lumină.”

În aeroport, la sosiri, au avut loc îmbrățișări lungi, cu lacrimi în ochi. Românii care muncesc în străinătate s-au întors acasă. Unii dintre ei nu și-au mai văzut familia de doi ani. Numai pe aeroportul Henri Coandă, în ultimele două zile, au sosit peste 37 de mii de pasageri.

Pasager: „Nu am mai fost de vreo trei ani de zile. Deci o să mă bucur de Paștele ăsta cu siguranță.”

Reporter: Vă bucurați doamnă că a venit?

Pasager: „Da, mult de tot, că nu i-am mai văzut de doi ani cu pandemia asta și ne-a fost dor.”

În celaltă parte a aeroportului, cu bagajele pline, cei fără griji plecau în lumea largă. Unii în locuri exotice, alții în vizită la neamuri.

Pasager: „Sunt cu familia lângă mine și mergem la finii noștri la Londra. Având în vedere că se prelungește vacanța, mergem să sărbătorim împreună cu ei.”

Pasager: „Mama m-a întrebat dacă vom sărbători undeva vacanța de Paște și am spus hai să mergem undeva departe, să ne relaxam, hai în Zanzibar.”

Reporter: Veți ciocni ouă roșii în Zanzibar?

Pasager: „Dacă vor fi, numai decât.”

Au fost cozi și în Vama Veche, iar românii care au decis să meargă cu mașina în Bulgaria, Grecia sau Turcia, au avut de așteptat ore bune.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62255568
Fostul șef al Gărzii de Mediu: 5.000 mp acoperiţi cu organe de animale, în plin soare. Miroase ca pe front, poate şi mai rău

Fostul şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a publicat pe Facebook mai multe imagini cu un câmp din Ialomița acoperit de resturi de animale aflate în descompunere. 

62254868
Războiul din Ucraina, prezentat ca "cea mai politicoasă operaţiune militară specială" - Ambasada Rusiei la București

Războiul din Ucraina este prezentat ca "cea mai politicoasă operaţiune militară specială", într-un text postat pe site-ul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

62254690
Un șofer a lovit doi copii şi a fugit de la locul accidentului, în Sectorul 2

Brigada Rutieră efectuează cercetări pentru identificarea unui şofer care a lovit joi doi pietoni minori în Sectorul 2 al Capitalei, după care a fugit de la locul accidentului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.