Accident înfiorător pe un drum din Suceava. O femeie de 24 de ani a murit, iar alți trei tineri au suferit răni grave

×
Publicitate

Accident tragic, în noaptea de duminică spre luni, în județul Suceava. Două mașini s-au ciocnit frontal pe un drum comunal și o fată de 24 de ani, care conducea unul dintre automobile, a murit în urma impactului.

Ceilalți trei tineri au fost transportați de urgență la spital. Toți au suferit răni grave, spun medicii.

Cel mai probabil, potrivit unor surse din anchetă, tragedia s-ar fi produs din cauza vitezei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, și continuă cercetările pentru a lămuri cum s-a petrecut totul.


Alin Găleată, purtătorul de cuvânt aș ISU Suceava: „În urma coliziunii, patru persoane au fost încarcerate. Pompierii au extras victimele și le-au predat cadrelor medicale. Din nefericire, o tânără de 24 de ani prezenta leziunii compatibile cu viața”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62407659
Când vor intra în rețea primele molecule de gaz din Neptun Deep. Ministrul Energiei: E cel mai important zăcământ al României
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că în 2027 ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep şi a menţionat că acesta este cel mai important zăcământ pe care România îl are.
62407648
Parcul din Târgu Jiu, unde se află statuia lui Tudor Vladimirescu, inaugurat în weekend. Panglica a fost tăiată de olimpici
Parcul din Târgu Jiu, unde se află statuia lui Tudor Vladimirescu, a fost inaugurat în weekend. Inițial, trebuia să fie gata acum doi ani, când s-au împlinit 200 de ani de la Marea Revoluție, dar abia atunci au început lucrările.  
62407630
Accident în lanț cu 55 de persoane, în Timișoara. O mașină a fost lovită din spate de o alta, și aruncată într-un autocar
Coliziune în lanț, duminică seară, la ieșirea din Timișoara. O mașină, al cărei șofer ar fi vrut să vireze la stânga, a fost lovită din spate de un alt vehicul și aruncată în fața unui autocar, plin cu oameni.