Accident cu 2 morţi şi un rănit, pe E85. O maşină a zburat de pe şosea şi a intrat în copac

61947954

Două persoane au murit şi o a treia a fost rănită, duminică dimineaţa, într-un accident pe DN 2 E85, în zona localităţii băcăuane Gheorghe Doja, potrivit Centrului Infotrafic.

Potrivit sursei citate, şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în decor şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, doi dintre pasageri murind şi un al treilea fiind rănit în urma impactului.

Circulaţia în zonă nu este afectată, a precizat Centrul Infotrafic.

Este al doilea accident grav care s-a petrecut pe DN 2 E85 în cursul dimineţii de duminică, primul având loc la intrarea în localitatea Goleşti, din judeţul Vrancea.

O tânără de 27 de ani a murit după ce, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a pătruns pe contrasens, unde s-a lovit de un autocamion, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Conform ISU Vrancea, în urma accidentului au rezultat patru victime, două încarcerate şi două neîncarcerate. Una din victimele încarcerate a fost declarată decedată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, iar cea de-a doua a fost extrasă din autoturism şi transportată de ambulanţa SMURD la UPU Focşani, prezentând traumatism cranio-cerebral deschis şi traumatism de bazin. Alte două victimele neîncarcerate au fost preluate de echipajele SAJ.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61987737
IMapp 2018: mesajul ”jos-PSD”, pe Casa Poporului. Spectatorii au început să aplaude

Peste 60 de mii de oameni au urmărit sâmbătă seara cum Casa Poporului se transformă sub ochii lor într-un ecran uriaş.

61987738
Mesajul lui Adi Despot, la Sibiu: "Viitorul poate exista şi poate fi frumos"

Sibiu a devenit în acest weekend capitala chitarelor.

61987603
Primele declarații în cazul elevei bătute până la leșin: "Se întâmplă"

Caz şocant la o şcoală din judeţul Vaslui. O ceartă izbucnită între două eleve de clasa a IX-a s-a transformat într-un conflict cu pumni şi picioare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.