A murit fostul ministru Victor Babiuc

62327146
Agerpres

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani.

 

Anunțul a fost făcut de prietenul fostului ministru Radu F. Alexandru, conform News.ro.

”A încetat din viaţă prof.univ.dr. VICTOR BABIUC. A fost una din personalităţile de marcă ale vieţii politice a României post decembriste: ministru Justiţiei, ministru de Interne, ministru Apărării, preşedinte al Camerei de Comerţ a Romaniei. În toate înaltele demnităţi care i-au fost încredinţate Victor Babiuc a probat un profesionalism şi o rigoare ireproşabile. A fost intodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea şi a avut intodeauna uşa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhica, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiţie. Toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranţă, amintirea unui om exemplar, cu calităţi intelectuale, morale şi sufleteşti de necontestat. Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani şi pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a scris pe pagina de Facebook fostul său coleg de partid Radu F. Alexandru.

Victor Babiuc s-a născut la 3 aprilie 1938 , la Răchiţi, Botoşani, şi a fost de două ori ministru al Apărării între 1996 şi 2000.

El a fost deputat în legislaturile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62327142
Trafic de coșmar pe A1, între Deva și Sibiu. Un parapet s-a rupt și a ajuns pe mijlocul drumului

Traficul a fost blocat, duminică după-amiaza, pe A1, la kilometrul 353, pe sensul de mers dinspre Deva spre Sibiu.  

62326519
Vladimir Putin acuză NATO că participă indirect la războiul din Ucraina: „Iau parte la crimele regimului de la Kiev” | VIDEO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, acuză NATO de faptul că participă la războiul din Ucraina prin faptul că furnizează armame armatei ucrainene.  

62304113
Membru MISA din București arestat sub acuzația că ar fi violat o fată de 11 ani

Un bărbat din Bucureşti, cunoscut drept membru al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) , a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat, în repetate rânduri, o fată de 11 ani din judeţul Vâlcea.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.