A fost deschis un dosar penal în cazul tragediei de pe DN6, în Teleorman, unde 5 cetățeni bulgari au murit

×
Publicitate

A fost deschis un dosar penal în cazul accidentului de coșmar care a avut loc pe Drumul Național 6, în Teleorman.

Cinci cetățeni bulgari au murit, iar trei sunt grav răniți după ce microbuzul în care se aflau a intrat pe celălalt sens de mers, unde a izbit frontal un TIR.

Șoferul, care a scăpat cu viață, este posibil să fi adormit la volan, spun anchetatorii.

Microbuzul bulgăresc venea din vestul Europei și se îndrepta spre frontieră, la Giurgiu, pe DN6. În apropierea localității Drăgănești-Vlașca, microbuzul a trecut pe contrasens și a lovit frontal un autotren, care venea din sens opus. Impactul a fost devastator.

În urma impactului a fost distrusă și o mașină aflată pe o platforma tractată de microbuz.

Șoferul TIR-ului care transporta unelte și echipamente de grădinărit le-a povestit polițiștilor îngrozit ce s-a întâmplat.

Șoferul de TIR: "L-am văzut intrând pe contrasens, l-am claxonat. Acesta (n.r. șoferul bulgar) s-ar fi trezit buimac și în loc să tragă de volan dreapta pentru a se redresa, a tras stânga." 

Impactul a fost atât de violent, încât cinci dintre bulgarii care se îndreptau spre casă nu au mai avut absolut nicio șansă. Practic, drumul lor spre familii s-a oprit aici, la Drăgănești-Vlașca. Au supraviețuit accidentului alte trei persoane, între care și șoferul care pare că a adormit la volan, însă cu răni extrem de grave, motiv pentru care cei trei au fost duși de urgență la Spitalul din Alexandria.

Printre cei care și-au pierdut viața era și o femeie. Niciuna dintre victime nu avea mai mult de 37 de ani, iar cea mai tânără abia împlinise 26.

Primul șofer ajuns la locul tragediei, la doar câteva momente după impact, a povestit că nu a mai putut să facă aproape nimic.

Șofer: "Pe două dintre persoane le-am ajutat să iasă din autoturism. Aveau traumatisme la față, dar erau conștiente. Alte două persoane erau în afara autoutilitarei, aruncate, cu traumatisme incompatibile cu viața, iar în mașină, o singură persoană de sex feminin încerca să mai vorbească, restul erau inconștienți și toți încarcerați." 

Teodora Dragole, purt. cuv. IPJ Teleorman: "Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, niciunul nu se afla sub influența alcoolului."

Tragedia de la Drăgănești-Vlașca va fi anchetată de procurori. După ce va fi externat din spital, șoferul bulgar ar putea fi reținut pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Două mașini s-au izbit în Alba Iulia. Unul dintre șoferi era beat și nu ar fi acordat prioritate

Două mașini s-au izbit și în Alba Iulia, după ce unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate.

O mașină condusă de un bărbat de 70 de ani s-a răsturnat pe DN1, după ce a fost lovită de un alt vehicul

O mașină condusă de un bărbat de 70 de ani s-a răsturnat pe Drumul Național 1, în Prahova.

Cel mai mare şi luxos iaht rezidenţial din lume, construit pe şantierul naval de la Tulcea

Cel mai mare şi luxos iaht rezidenţial din lume se va face pe şantierul naval de la Tulcea. Ambarcaţiunea va avea 39 de apartamente, care vor fi disponibile pentru cumpărare doar pe bază de invitaţie.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Interesele României în Regiunea Arctică. Președintele Nicușor Dan participă la Summitul European, invitat de Finlanda

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.