Urmăreşte în IMAX cel mai aşteptat climax cinematografic

61937929

Domnul şi doamna Grey revin pe marile ecrane în filmul „Cincizeci de umbre descătuşate”

Mai fierbinte decât o zi toridă de vară, mai intens decât o cursă de maşini, mai emoţionant decât o declaraţie de Valentine’s Day, capitolul final al celebrei francize „Cincizeci de umbre” va putea fi urmărit şi pe cele mai mari ecrane de cinema din ţară, în sălile T IMAX de la Cinema City. Christian Grey (Jamie Dornan) şi Anastasia Steele (Dakota Johnson) revin pe marele ecran din 6 februarie, în avanpremieră, în „Fifty Shades Freed / Cincizeci de umbre descătuşate”, punctul culminant al poveştii devenite fenomen mondial.

Noi conflicte, intrigi, momente vulnerabile, răsturnări de situaţie, ultima parte a trilogiei ne introduce în proaspăta căsnicie a lui Christian şi a Anastasiei, în momentele de fericire ale celor doi, în ziua nunţii şi în luna de miere, dar şi în momentele în care relaţia lor este pusă la încercare de demonii trecutului. 

Doar la Cinema City AFI Cotroceni şi Shopping City Timişoara, întregul film este special formatat şi prezentat în formatul extins IMAX, captându-ţi vederea periferică şi oferindu-ţi cu 26% mai multă imagine decât ecranul standard. Calitatea imaginii, sunetul puternic surround şi arhitectura personalizată a sălii de cinema te vor face să te simţi în mijlocul acţiunii. 

În avanpremieră din 6 februarie, urmăreşte thrillerul care te va ţine cu sufletul la gură în IMAX 2D (la Cinema City AFI Cotroceni şi Shopping City Timişoara), VIP (la Cinema City AFI Cotroceni şi ParkLake) sau 2D (în toate cinematografele Cinema City din ţară).

Filmul este distribuit de Ro Image 2000, iar biletele s-au pus deja în vânzare. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.cinemacity.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61936972
TEST: cum se conduce electrica Nissan cu autonomie de 415 km in oras
Vezi mai multe AICI
61918504
Rea voinţă, incompetenţă, dezinteres. Tabloul învățământului românesc, din care copiii ies dezorientați
ROMÂNIA FĂRĂ MESERIAȘI, partea III-a. Schimbăm pivoţi şi plăcute de frână mai mult cu...pixul pe hârtie, în clasă, pentru că la service dăm cu mătura prin curte, în loc să lucrăm pe maşini.
61918503
Deficit național. Cum au ajuns marii angajatori din România să lucreze cu pensionarii
ROMÂNIA FĂRĂ MESERIAȘI, partea I. În urmă cu două săptămâni va prezentam situaţia dezastruoasă din economia românească, acolo unde criza de forţă de muncă s-a instalat confortabil.