Luminițele din București au fost aprinse, pe un traseu de 40 de kilometri. VIDEO

×
Publicitate

Cel mai mare târg de Crăciun din ţară s-a deschis vineri, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Un brad cu 4000 de globuri şi peste 100 de căsuţe îşi aşteaptă vizitatorii, iar copiii pot lăsa scrisori în Casa lui Moş Crăciun, unde se vor întâlni cu elfii.

Răsună colindele în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în jurul unui brad înalt de 30 de metri. Grătarele fumegă însă de dimineaţă şi cam tot de atunci vizitatorii s-au aşezat la coada:

Organizatorii au pregătit mâncare tradiţională, dar au fost şi inventivi.

Ștefan Andreescu, expozant: "Avem o turtă de mămăligă, un pic revizuita, nu o facem fiartă la tuci, o facem pe gril, cu varză călită, pastramă de berbecuţ şi un pic de smântână, putem pune ardei iute dacă se doreşte un pic picant. Ne gândim şi la cei ce postesc, avem varianta doar cu varză călită."

Pentru copii, cel mai interesant loc este Casa lui Moş Crăciun. Până pe 14 decembrie, când vine Moşul, elfii aşteaptă scrisorile celor mici.

Copil: "Am fost să îi fac scrisoare lui Moş Crăciun. Îmi place că sunt multe lucruri distractive care îi învaţa pe copii să se bucure de Crăciun."

Tot pentru copii au fost amenajate un carusel, şi un patinoar.

Lixandru: "Noi ne-am dorit să recreăm un sat magic al sărbătorilor de iarnă, un loc unde întreaga familie să se poată simţi bine în sezonul acesta de iarnă. Să se bucure de câte un colţ din ţara noastră, fie că vorbim de gastronomie, fie că vorbim de tot felul de activităţi pregătite pentru ei."

Târgul se va închide pe 26 decembrie.

Bucureştiul a intrat oficial în atmosfera de Crăciun. Oraşul străluceşte de acum câteva minute, când s-au aprins simultan 9 milioane de beculeţe, adică de trei ori mai multe decât în anii trecuţi.

Au fost ornate principalele bulevarde şi străzi din oraş, pe un traseu de peste 40 de km, cu beculeţe şi figurine inspirate din folclorul românesc. Sunt sute de mii de şiruri luminoase care împreună măsoară 850 de km.

Iluminatul festiv a fost pornit de aici, de pe scena din Piaţa Constituţiei, unde vineri a început târgul de Crăciun. Sunt mii de oameni care au vrut să vadă acest moment, aşa că şi traficul în zona a fost restricţionat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62005465
Visul lui Mimi Brănescu, creatorul ”Las Fierbinți”: “Eu nu vreau să vreau să fiu neamț”

O lume anapoda, strâmbă, un amestec de prostie, simplitate, bășcălie și aspirații irealizabile. O lume amuzantă la prima vedere, dar care ascunde realități de-a dreptul tragice, te face să zâmbeșți și te revoltă în același timp.

62005135
Case pentru orfani vopsite în culorile tricolorului, construite de un preot, în Iași

O singură zi ne mai desparte de Centenarul Marii Uniri, iar românii par a fi mai nerăbdători ca niciodată să sărbătorească Ziua Naţională.

62005055
Regina Maria va apărea, în premieră, de 1 decembrie, într-un documentar color, la ProTV

Pentru prima dată în istorie povestea celei mai iubite regine a României, Regina Maria, a prins viaţă în culori, iar vocea ei poate fi auzită aşa cum suna ea în anii 1900 fără deformările timpului.

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 16h47m28s698
Băiatul care a înjunghiat o profesoară și un elev în școala din Bistrița căuta un copil non-ortodox. Atac anunțat pe TikTok

Un atac extrem de violent a avut loc luni dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a VI-a. 

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.