Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că nu a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre varianta alegerilor anticipate.

„Sistemul nostru parlamentar, mecanismele noastre de a genera alegeri anticipate sunt de aşa manieră încât o astfel de ipoteză n-a fost verificată până acum în aceşti ani de după 1989”, a explicat Bolojan la Digi 24, potrivit News.ro.

Acesta a explicat că, atunci când se propune un al doilea guvern şi el nu trece, preşedintele României are posibilitatea să mai încerce încă o dată, pentri că nu este obligat să dizolve Parlamentul.

„Se fac alegeri anticipate într-o anumită logică sau e o criză care nu se poate rezolva. Sau, aşa cum arată datele, se schimbă structura Parlamentului substanţial, în aşa fel încât să se reaşeze lumea politică pentru a putea fi guvernată ţara. Dar, cel puţin în momentul de faţă, nu văd o astfel de perspectivă”, a explicat Bolojan.

Citește și
Bolojan susține că Olguţa Vasilescu a sunat colegi din PNL să le spună ce trebuie să facă. Reacția social-democratei

Întrucât nu par a exista soluţii rapide pentru a pune capăt crizei politice generate de moţiunea de cenzură s-a discutat tot mai des în spaţiul public despre alegeri anticipate.