Acest lucru reiese din datele compilate de AQI, platforma de monitorizare a calității aerului. „Nu există un precedent modern”, a transmis AQI pe site-ul său. „Aceasta nu este o lună aprilie normală. Și cere o analiză serioasă, bazată pe date.”

Clasamentul AQI se bazează pe temperaturile înregistrate pe parcursul a 24 de ore, incluzând maximele din timpul zilei și cele mai scăzute valori pe timp de noapte, precum și alte date, cum ar fi precipitațiile, vântul și umiditatea.

Pe 27 aprilie, temperaturile maxime medii din cele 50 de orașe indiene aflate în clasament au ajuns la 44,7 grade Celsius.

În fruntea listei s-a aflat orașul Banda, din statul indian Uttar Pradesh, situat în nordul țării, cunoscut pentru clima sa subtropicală severă și verile extrem de călduroase.

Citește și
Un bărbat care plănuia un atac terorist la Muzeul Luvru din Paris a fost arestat. A întrebat ChatGPT cum se face o bombă

Chiar înaintea lunilor considerate în mod normal cele mai fierbinți ale verii, temperaturile au crescut dramatic. Pe 27 aprilie, în Banda s-au înregistrat 46,2 grade Celsius, potrivit AQI – cea mai ridicată temperatură de pe planetă în acea zi. În timpul nopții, temperatura minimă nu a coborât sub 34,7 grade Celsius.

Majoritatea celor mai fierbinți orașe din India s-au aflat în așa-numita „centură internă a căldurii”, potrivit AQI.

Valul extrem de căldură experimentat de India în a doua jumătate a lunii trecute „se numără printre cele mai severe, dacă nu chiar cel mai sever pentru luna aprilie, care în mod normal nici măcar nu este cea mai fierbinte lună a anului”, a declarat climatologul și istoricul meteorologic Maximiliano Herrera, care monitorizează temperaturile extreme. Potrivit acestuia, zeci sau chiar sute de recorduri de temperatură pentru luna aprilie au fost depășite.

Datele unei singure zile nu indică neapărat o tendință, însă India se confruntă de mult timp cu episoade de căldură din ce în ce mai intense, alimentate de criza climatică.

Verile devin tot mai fierbinți și încep mai devreme. Anul trecut, valul de căldură a lovit încă din aprilie în unele regiuni ale Indiei, unde temperaturile au depășit 38 de grade Celsius, cu până la 3 grade peste media sezonieră.

Experții avertizează că temperaturile din India ar putea deveni atât de extreme încât să „depășească limita de supraviețuire” pentru oamenii sănătoși până în 2050.

Căldura extremă este cel mai mortal tip de fenomen meteo sever, iar cei mai vulnerabili sunt copiii, vârstnicii și muncitorii care lucrează în aer liber, având puține posibilități de a se proteja de soarele arzător. Temperaturile extreme amenință agricultura și producția alimentară și pun o presiune uriașă asupra economiei și sistemului medical din India.