Un tânăr din Timișoara ar fi murit de epuizare, după 17 ore de muncă

61908386
Pro TV

Un tânăr a murit, luni seara, în timp ce lucra la repararea acoperișului unei case din Timișoara. Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Timiș au deschis anchete. El ar fi lucrat 17 de ore continuu.

Incidentul a avut loc, luni seara, când un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața, în timp ce lucra la un acoperș.

„Conform procedurilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi încearcă să afle cum s-a produs incidentul. Tânărul a fost chemat de proprietara imobilului să îi repare acoperişul locuinţei, iar în timp ce acesta se afla pe acoperiş, se pare că i s-a făcut rău şi a murit. Femeia care a acuzit cum tânărul s-a prăbuşit, a sunat imediat la numărul de urgenţe 112”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Sârbu, pentru News.ro.

Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a dechis o anchetă în acest caz. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, inspectorii cercetează dacă tânărul era asigurat când a urcat pe acoperişul casei şi dacă a muncit prea multe ore în acea zi.

Femeia care l-a angajat pe tânăr să îi repare acoperişul le-ar fi spus pompierilor sosiţi la intervenţie că atunci când bărbatul a sosit la ea, înainte să se urce pe casă, i-a spus că în ziua respectivă muncise deja 17 ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61917316
Bărbat de 58 de ani, ucis pe o trecere de pietoni din Târgoviște
Capăt de drum pentru un bărbat de 58 de ani din Târgovişte. A murit, luni seara, după ce a fost accidentat pe o trecere de pietoni.
61917402
Copil mort în Vaslui, după ce și-a prins capul în geamul electric al mașinii. Băiatul era singur acasă
Un băiat de 10 ani a sfârşit sugrumat în geamul maşinii în care se juca. Copilul şi-a prins gâtul în geamul portierei, după ce a declanşat, din greşeală, sistemul de închidere.
61911849
O tânără din Iași a încercat să se sinucidă la parastasul bunicii, cu medicamentele rămase de la aceasta
O tânără din Iași a încercat să se sinucidă în ziua în care participa la pomana de nouă zile a bunicii sale, cu pastilele rămase de la aceasta.