Un poliţist băut a lovit mortal cu maşina un bătrân pe bicicletă, în Arad

61945098

Un subofiţer de poliţie care s-a urcat beat la volan a accidentat mortal un bărbat care traversa strada regulamentar, pe o trecere de pietoni, marţi după-amiază, şoferul fiind cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Accidentul a avut loc în centrul municipiului Arad, pe trecerea de pietoni din faţa unui liceu, unde un bărbat de 68 de ani se angajase în traversarea străzii pe lângă biciclet, scrie News.ro.

Conform martorilor, un autoturism s-a apropiat cu viteză şi l-a surprins pe pieton, care a fost aruncat în aer pe o distanţă de aproape 20 de metri.

În urma impactului cu autoturismul şi, ulterior, cu solul, victima a suferit răni foarte grave şi a decedat după câteva minute.

Purtătorul de cuvând al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că şoferul, care este subofiţer de poliţie, era sub influenţa băuturilor alcoolice.

”Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat sursa citată.

Şoferul are 34 de ani şi este poliţist din 2012, el fiind în timpul liber în momentul producerii accidentului şi la volanul unui autoturism privat.

Poliţistul este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Totodată, el este cercetat pe linie administrativă de către superiori.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61939676
Moarte misterioasă a unei familii din Marea Britanie. Trupurile, descoperite la 130 de kilometri depăratare
Poliția din Marea Britanie a lansat o anchetă, după ce o întreagă familie a fost descoperită moartă.
61923249
Femeie de 46 de ani, înjunghiată într-un tramvai din Timișoara de iubitul de 21 de ani
O femeie de 46 de ani a fost înjunghiată, marți, de concubinul său de 21 de ani, într-un tramvai din Timișoara. În urma incidentului, femeia a fost transportată la spital.
61945025
O femeie din Austria a murit îngheţată după ce şi-a prins mâna în gard
Incident şocant în Stallhofen, unde o femeie a îngheţat în noaptea de luni spre marţi.