Un bărbat din judeţul Vaslui s-a împuşcat singur în mână, din greșeală, cu arma de vânătoare

×
Publicitate

Un bărbat din judeţul Vaslui, plecat la vânătoare de mistreţi, s-a împuşcat singur în mână. Din ce povestesc prietenii lui, puşca s-a descărcat din greşeală când urca în maşină.

Colegii l-au dus la cel mai apropiat centru medical din zonă. După ce hemoragia a fost oprită, omul a fost preluat de ambulanţă. În final, medicii au fost nevoiţi să-i amputeze trei degete.

Incidentul s-a petrecut după miezul nopţii, pe un fond de vânătoare din comuna Dragomireşti.

Bărbatul venit legal să vâneze un mistreţ nu a fost atent şi nu şi-a asigurat arma, iar în momentul în care a urcat în maşină, puşca i s-a descărcat accidental şi l-a rănit la mână.

Dr. Dan Ungureanu, Ambulanța Vaslui: „Ambulanţa a fost solicitată la centrul de permanență din Puieşti pentru un bărbat de 44 ani, care a fost victima unui nefericit accident de vânătoare. Amputaţie de degete cu plaga şi o plagă superficială la nivelul coapsei drepte. A fost stabilizat, pansat şi transportat la spital”.

Din păcate, omul va rămâne fără trei degete de la mâna dreaptă.

Medicii care l-au operat la Bârlad spun însă că a avut noroc, că a scăpat cu viaţa.

Între timp, poliţiştii au luat probe de la locul faptei şi au stat de vorbă cu martorii, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Mihaela Manoliu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi uz de armă fără drept”.

Bărbatul va rămâne internat în spital până la recuperarea completă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62207311
Mama gemenilor din Ploiești care au murit după ce au căzut de la etajul zece spune că nu aveau cum să deschidă geamul
Fetița și băiețelul de 2 ani din Ploiești, care au murit după ce au căzut de la etajul zece al blocului în care locuiau, vor fi înmormântați sâmbătă.
62207132
Bărbat din Argeş, arestat preventiv, după ce l-a bătut cu sălbăticie pe un tânăr
Un bărbat de 43 de ani din Argeş a fost arestat preventiv, după ce l-a bătut cu sălbăticie pe un tânăr, într-un bar din localitatea Poiana Lacului.
62207130
Un bărbat din Vaslui, rănit la gât de fratele său, după un scandal iscat la beție
Doi fraţi din Vaslui s-au luat miercuri noapte la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital, rănit la gât.