Un băiat de 10 ani cu probleme psihice ar fi fost abuzat sexual de un adolescent, într-un internat din Maramureș

×
Publicitate

Un băiat de zece ani ar fi fost abuzat sexual într-un internat din Târgu Lăpuș, județul Maramureș, de un băiat cu cinci ani mai mare. Tatăl victimei este cel care a reclamat cazul la poliție. Mai multe anchete sunt în desfășurare.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Băiatul de zece ani era cazat la internatul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, din Târgu Lăpuș. Potrivit celor din centru, copilul are retard psihic mediu.

Familia lui susține că ar fi fost abuzat sexual într-o cameră a internatului, de un coleg de 15 ani, cu aceleași probleme de dezvoltare psihică.

Abia după 3 zile s-a aflat totul, după ce tatăl și bunica elevului l-au luat acasă și au observat că băiatul are un comportament diferit. Au stat de vorbă cu el, apoi tatăl a anunțat poliția.

Florina Meteș, IPJ Maramureș: „Imediat după ce un bărbat a sesizat poliția că fiul său minor în vârstă de 10 ani ar fi fost agresat sexual, polițiștii au demarat de urgență activități specifice în vederea documentării faptei”.

Directorul centrului spune că în ziua respectivă, copiii erau supravegheați de un singur adult.

Sorin Vatavului, director Centru școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Lăpuș: „S-a petrecut în cursul după-amiezii, așteptăm rezultatele anchetei”.

Reporter: „Aveți suficient personal ce supraveghează copiii?”

Sorin Vatavului, director Centru școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Lăpuș: „Să zicem că da. Există situații când având în vedere gradele de deficiență s-ar impune mai mulți”.

Alți părinți spun că nu și-au lăsat deloc copilul la internat și au preferat să îl ia acasă după ore.

Mama unui alt copil cu probleme: „La internat n-a fost copilul, dar a fost la școală specială. Doamnele zic că au grijă de copii, dar nu au grijă de ei. Eu am vrut să-l dau, dar stau cu frică."

Au fost demarate mai multe anchete de către cei de la Protecția Copilului și Inspectoratul Școlar Maramureș.

Mihai Pop, inspector general ISJ Maramureș: „Școala își face propria anchetăAm înțeles că a fost într-o cameră imediat după ce copiii au luat masa”.

Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș: „Ambii minori vor fi incluși în programe de consiliere psihologică de specialitate”.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru viol. Internatul are camere de supraveghere, iar imaginile stocate vor fi analizate de anchetatori.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62493131
Un bărbat din Prahova a fost arestat după ce și-ar fi maltratat soția și copiii. Pe fiica vitregă ar fi agresat-o sexual
Un bărbat din Prahova a fost arestat pentru că și-ar fi maltratat sistematic copiii și soția. Anchetatorii spun că îi bătea și îi umilea, iar pe fiica vitregă, o copilă de 11 ani, ar fi agresat-o sexual.
62492107
Sfârșit tragic pentru o italiancă. A murit înjunghiată de un pește spadă chiar în inimă în timp ce făcea surf
Sfârșit tragic pentru Giuliana Manfrini, o legendă a surfului originară din Italia. Ea se bucura de valurile de pe coasta de vest a insulei Sumatra când a suferit un accident bizar. A fost înjunghiată în inimă de un pește-spadă săritor.
62491993
Un vânător a fost atacat de urs pe o pășune din Bistrița. „L-a prins de o mână și de un picior”
Un bărbat de 49 de ani din Bistrița-Năsăud a fost atacat de un urs în timpul unei partide de vânătoare de mistreți.