Un tânăr de 18 ani și o fată de 14 au murit într-un cumplit accident. Șoferul de abia își luase permisul

×
Publicitate

Un tânăr de 18 ani și o fată de 14 au murit într-un cumplit accident rutier, în județul Dâmbovița. Băiatul, care abia își luase permisul, era la volan.

Într-o curbă, mașina ar fi ajuns pe contrasens, conform primelor date, unde a fost izbită de un TIR.

În autoturism se aflau alți doi adolescenți, o față și un băiat, ambii de 13 ani, care au fost duși de urgență la spital.

Accidentul a avut loc în centrul localității Dumbrava din județul Dâmbovița. Cei patru tineri veneau din comuna Morteni, aflată la 30 de kilometri de locul unde s-a produs nenorocirea. Impactul puternic a proiectat automobilul în gardul unei gospodării.

Cei aflați în trafic au sunat la 112 și au anunțat accidentul. Echipajele de la ambulanță i-au scos cei patru tineri din autoturism.

Dr. Corina Corneanu, medic SAJ Dâmboviţa: „Șoferul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Pasagera din spate era în stop cardiorespirator, a fost resuscitată mai bine de 45 de minute, dar fără rezultat”.

Salvatorii sosiți la fața locului au preluat alte două victime, pe care le-au transportat de urgență la Spitalul Județean din Târgoviște, unde le acordă îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească exact cum s-a produs această dublă nenorocire.

Audiat de agenții de la rutieră, șoferul TIR-ului susține că vina pentru producerea accidentului ar fi a tânărului de 18 ani. Anchetatorii vor cere însă o expertiză, pentru a afla cu ce viteză rulau atât mașina, cât și TIR-ul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62226870
Descoperire macabră. Trupul unui bărbat, dispărut acum 6 luni, găsit într-o fabrică dezafectată
După mai bine de o jumătate de an de când a fost dat dispărut de familie, un bărbat din Alba a fost găsit mort într-o fabrică dezafectată.
62226868
Un polițist s-a sinucis de supărare că a fost părăsit de iubită. Ce a făcut înainte de a comite gestul extrem
Tragedie în localitatea Fierbinți din județul Ialomița. La numai 26 de ani, un tânăr polițist și-a pus capăt zilelor, de supărare că l-a părăsit iubita.
62226841
O femeie izolată la domiciliu a fost bătută de soțul ei și alungată de acasă, în miezul nopții, alături de copil
O femeie din municipiul Tulcea, aflată în izolare la domiciliu, a fost lovită de soţul ei şi alungată din casă cu copilul, în noaptea de joi spre vineri, iar autorităţile au preluat-o într-un Centru de recuperare pentru victimele violenţei domestice.