O femeie din Câmpina a fost înjunghiată de partener după ce ar fi aflat că îl înșela. Avea ordin de protecție împotriva lui

×
Publicitate

Crimă înfiorătoare la Câmpina, în Prahova. O femeie de 34 de ani a fost ucisă chiar de bărbatul căruia îi dăruise doi copii.

Violențele anterioare dintre cei doi o determinaseră pe victimă să ceară un ordin de protecție, iar suspectul chiar purta un dispozitiv de monitorizare. Dar, spun anchetatorii, femeia s-a întors la bărbatul care, noaptea trecută, a atacat-o cu cuțitul.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Cei doi trăiau împreună de 14 ani și au doi copii împreună. În ultima vreme, între ei au apărut neînțelegeri, pentru că bărbatul ar fi aflat că femeia îl înșela.

Câteva mesaje de dragoste găsite în telefonul femeii l-ar fi înfuriat pe partenerul ei. Rudele individului spun că ea ar fi pus prima mâna pe cuțit.

Rudă a agresorului: „După ce a văzut mesajele astea, a spus: ”Lasă că te iert, că e doar mesaje. Hai să ne punem să dormim”. La un moment dat, el s-a trezit cu cuțitul la spatele lui.”

Înainte de Crăciun, femeia l-a părăsit pe bărbat, nu înainte de a obține însă un ordin de protecție împotriva lui.

Individul a fost astfel obligat să poarte brățara de monitorizare. În urmă cu cinci zile, femeia s-a întors la el și, ca să evite alertarea poliției, a abandonat dispozitivul de alarmă la distanță de casă.

Maria Magdalena Rădulescu Vîju, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „Femeia în cauză a renunțat la măsurile instituite prin ordinul de protecție, deplasându-se la domiciliul bărbatului și, deși deținea un dispozitiv care ar fi putut genera o alertă de apropiere între cele două persoane, aseară aceasta nu l-a avut asupra sa.”

Rudă a agresorului: „Vreau să ne împăcăm, vreau să vin acasă.”
Reporter: „Practic, el avea dispozitivul în momentul în care…”
Rudă a agresorului: „Da, doar că ea și-l lăsa sus, ca să nu facă contact între dispozitive.”

Imediat după tragedie, alertate de rude, echipele de salvare au sosit la locul atacului, dar femeia murise deja.

Când s-a predat autorităților, bărbatul purta la picior dispozitivul de monitorizare. A fost reținut pentru omor calificat asupra unui membru al familiei și urmează să fie dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61500740
Un șofer de 31 de ani a murit lovit de tren. Nu a respectat indicatorul de ”trecere la nivel cu cale ferată fără bariere”

O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă a fost oprit temporar.

62512025
Un ieșean a violat aceeași femeie de trei ori și a încercat și a patra oară, după 17 ani

Caz înfiorător în Iași: un bărbat de 58 de ani a fost arestat după ce a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară! Victima lui locuiește singură. După primele trei atacuri, agresorul a fost arestat și condamnat. Eliberat, acționa din nou.

62511985
Bărbatul care a ucis o mamă și pe fiul ei, în Bihor, a încălzit mâncare în bucătăria victimelor şi a luat masa

Omor calificat asupra a două persoane - este acuzaţia pe care procurorii i-o aduc individului din Bihor care a ucis o femeie şi pe fiul ei în propia casă.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.