O femeie de 70 de ani din Vâlcea, arestată pentru că şi-ar fi ucis cumnatul cu un topor

62202908
Shutterstock

O femeie de 70 de ani din comuna Livezi a fost arestată, fiind cercetată pentru omor calificat, după ce în urmă cu două zile şi-ar fi ucis cumnatul cu mai multe lovituri de topor aplicate în zona capului, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit sursei citate, din datele de până acum, crima a avut loc sâmbătă după-amiază, în timp ce bărbatul, în vârstă de 75 de ani, dormea pe marginea unui drum, foarte aproape de casa lui părintească.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în ziua de 6.11.2021, în jurul orei 15,40, pe fondul unei relaţii conflictuale vechi pe care inculpata, în vârstă de 70 de ani, o avea cu soţia victimei, cumnatul său, în vârstă de 75 de ani, observând-o pe victimă în timp ce se afla culcată în afara părţii carosabile a DN 67 B, din comuna Livezi, lângă gardul fostei case părinteşti a acestuia, a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, scop în care inculpata s-a înarmat cu un topor pe care l-a luat de la locuinţa sa, situată în apropierea locului unde se afla culcată victima, şi s-a deplasat în acel loc, aplicându-i victimei, cu cruzime, lovituri repetate în cap, atât cu muchia, cât şi cu partea tăietoare a respectivului topor, zdrobind efectiv capul victimei şi provocându-i, în acest mod, decesul", se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Procurorii vâlceni au dispus arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, aceasta urmând să fie în continuare cercetată până la lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62223449
Primele declarații ale tatălui care și-a înjunghiat fetițele gemene. Una a murit, cealaltă e în stare critică
Medicii din Iași se luptă să o țină în viață pe copila de numai două luni și jumătate, înjunghiată chiar de tatăl ei. Fetița este la Terapie Intensivă și respiră cu ajutorul aparatelor.
62223371
Operațiune neobișnuită pentru această perioadă a anului. O femeie, salvată din apa mării
Operațiune mai puțin obișnuită în această perioadă a anului pentru pompierii din Constanța. Aceştia au fost chemați în stațiunea Eforie pentru a scoate o persoană din apa mării.
62223370
Accident grav în Dâmbovița. O fetiță de patru ani, în stare gravă la spital. Bunica ei a pierdut controlul mașinii
O fetiță de 5 ani a fost grav rănită ieri după-amiază în județul Dâmbovița, după ce mașina condusă de bunica ei, de 65 de ani, s-a izbit puternic de un gard de beton.