Fost viceprimar din Suceava, înjunghiat după ce a mers la barul din sat. Trupul, găsit de fiică în boscheți

×
Publicitate

Imagini șocante într-un sat din judeţul Suceava. Fostul viceprimar al comunei, un bărbat de 54 de ani, a fost găsit mort după ce a fost înjunghiat.

Chiar fiica lui și-a descoperit tatăl fără suflare, miercuri dimineaţă. Ultima dată omul a fost văzut la barul din sat, iar acum poliţia face cercetări.

Oamenii din sat spun că marți seară l-au văzut ultima dată pe bărbat. Acesta era la barul din sat, unde s-ar fi cinstit cu un prieten, iar apoi a mers spre casă. S-a făcut târziu, iar familia a văzut că nu ajunge acasă şi s-au dus să-l caute.

Toată noaptea au cercetat împrejurimile, însă în zadar. Spre dimineaţă, fiica acestuia a găsit trupul neînsufleţit al omului ascuns după nişte boscheţi: era dezbrăcat până la brâu, avea mai multe plăgi înjunghiate la zona gâtului şi urme pe spate.

La faţa locului au venit poliţişti şi criminalişti care au ridicat mai multe probe. Din primele cercetări se pare bărbatul ar fi căzut într-un șanț, după ce a fost atacat, iar apoi criminalul i-ar fi târât trupul într-o zonă mai ferită.

Unul dintre suspecţi este bărbatul cu care omul ar fi băut marți seara, iar autorităţile încearcă să acum să afle intraga poveste.

Autorităţile spun că incidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul venea spre casă. Politstii au dus şi un câine de urmă la faţa locului, pentru a da mai repede de urma făptaşului. Vecinii spun că l-au văzut ultima dată seara, când omul se ducea la tatăl lui. Sătenii spun că era un om bun, însă mai avea certuri cu un vecin, cu care ar fi băut la bar în seara în care a avut loc incidentul.

Vecin: „Atât mi-a spus: „Vasile, n-am timp, că mă duc la tata.”

imineaţă mi-a spus nevastă că Zamfir e mort. Cum e mort? E tăiat gâtul. Era băiat bun, jucam cu poliţistul table, treaba era bună. Cum să iei gâtul la un om?Aşa frumos am vorbit aseară (n.r - marți seara) cu el."

Vecin: „L-a căutat toată noaptea, nu l-a găsit şi dimineaţa fetiţa lui l-a găsit în grădină. Ar fi înjunghiat la gât. Acolo e problema, cu cine a servit. Nu era băutor, dar mai oprea după ce venea de la serviciu."

Vecin: „Nu am auzit nimic.”
Reporter: „Avea lovituri de cuţit?”
Vecin: „Da, tăiat gâtul şi spartă arcada. Era dezbrăcat şi avea pe spate, a fost târât.”
Reporter:„Avea duşmani?”
Vecin: „Da, avea la deal. De pe cameră arătă doi plecaţi la vale.”

Politstii au deschis un dosar penal pentru omor şi încearcă să afle cine este vecinul cu care omul s-a cinstit. Odată ce vor afla, omul va fi dus la audieri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61951271
Adolescentă obligată să privească cum iubitul ei este ucis. Ce a făcut apoi criminalul

Un bărbat din Utah a forțat o adolescentă în vârstă de 17 ani să îngenuncheze și să privească cu iubitul ei este bătut și înjunghiat mortal, apoi a fost aruncat într-un canal.

61951256
Bărbat din Dâmbovița omorât de un vecin. Cei doi s-au certat din cauza unui câine

Un bărbat de 73 de ani, din județul Dâmbovița, a fost omorât marți noapte de un vecin de 42 de ani. Se pare că pensionarul s-ar fi certat cu suspectul din cauza câinelui pe care individul l-ar fi lăsat dezlegat.

61951212
Un bărbat a fost ucis de un elefant scăpat de sub control, în timpul unui ritual, în India

Un bărbat a murit strivit de un elefant scăpat de sub control, la un templu din orașul indian Kerala, în timpul unui ritual, iar alte zeci de persoane au fost rănite.

Recomandări
Screenshot 2026 10 25 180437
„Satul, o nouă viață”. Zeci de mii de familii au ales să se mute la țară. Ce găsesc acolo și ce îi motivează pe orășeni

Satul, o nouă viață. Vorbim despre oameni care au dat zgomotul orașului pentru liniștea satului. Putem vorbi de un fenomen: în fiecare an, zeci de mii de familii aleg să își facă buletin în rural.  

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.