Femeie de 54 de ani, găsită moartă în fântâna din curtea casei

×
Publicitate

Sfârşit tragic pentru o femeie de 54 de ani din Vălenii de Mureş. Trupul ei a fost descoperit în fântâna din curtea casei, adâncă de zece metri.

Un vecin pe care trebuia să-l ajute la treburile din gospodărie a găsit-o şi a dat alarma. Poliţiştii investighează acum împrejurările sumbrei întâmplări.

Femeia locuia împreună cu soţul ei, grav bolnav. Bărbatul care nu se poate ridica din pat, nu a văzut când i-a dispărut soţia.
Cei care au intrat la bănuieli că ceva s-a întâmplat, au fost vecinii ei. Au descoperit-o în fântână, fără suflare după ce au căutat-o minute în şir.

Localnic: "Nu se ştie, că a sărit sau a căzut. Vecinul a observat că nu merge la el, nu apare şi s-a dus dincolo şi l-o găsit în fântână. Nici nu se ştie că seară sau în acelaşi zi".

Pompierii au reuşit să o scoată pe biata femeie din fântână adâncă de zece metri.

Trupul femeii a fost transportat la Institutul Medico Legal din Târgu Mureş pentru necropsie. Poliţiştii şi criminaliştii au deschis şi ei un dosar de anchetă şi au două ipoteze: fie un accident, fie o sinucidere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61934644
Fostul polițist Eugen Stan este suspect principal în alte 4 dosare de agresiune sexuală
Ancheta în cazul fostului polițist de la rutieră, acuzat de numeroase agresiuni sexuale asupra unor copii, în Capitală, continuă cu o nouă audiere. Eugen Stan va ajunge, din arest, din nou în fața procurorilor Parchetului General.
61952633
Mesajul șocant transmis de un copil de 7 ani autorităților, după ce și-a găsit mama ucisă
Înregistrarea șocantă a unui apel la numărul de urgență în care un copil de 7 ani anunță că mama lui a fost ucisă a fost făcută publică, luni, de autoritățile din Washington. ”Cineva mi-a ucis mama”, sunt primele cuvinte ale copilului.
61952637
Copil de 11 ani violat de doi bărbaţi, cu acordul mamei. Suspecţii au fost reţinuţi. VIDEO
Caz îngrozitor într-o localitate din Arad. Un copil a fost abuzat în repetate rânduri de nişte indivizi, iar mama lui se pare că nu era străină de aceste fapte oribile.