Doi soţi, găsiţi morţi în clădirea unei centrale termice dezafectate din Bistriţa

61952392
Pro TV

Oamenii rămăseseră fără locuinţe din cauza unor datorii şi probleme legale.

Două persoane fără adăpost, soţ şi soţie, au fost găsite moarte într-o centrală termică dezafectată din apropierea centrului istoric al municipiului Bistriţa, cel mai probabil decesul acestora survenind în zile diferite, din cauze medicale, potrivit datelor comunicate marţi AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea.

Descoperirea a fost făcută luni seara de către un cunoscut al celor doi soţi, care i-a căutat în a doua zi de Paşti la locuinţa pe care aceştia şi-o improvizaseră în clădirea fostei centrale termice. Persoana respectivă a sunat la 112 şi a cerut ajutor, însă nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul de 55 ani şi femeia de 54 ani.

Potrivit reprezentantului IPJ Bistriţa-Năsăud, decesele s-au produs cel mai probabil din cauze medicale şi au survenit la date diferite, necropsia urmând să stabilească exact condiţiile în care au murit cei doi.

Persoanele decedate rămăseseră fără locuinţele pe care le deţineau în urmă cu aproximativ 20 de ani, bărbatul din cauza unor datorii, iar femeia din cauza unor probleme legale, şi nu locuiau cu copiii pe care îi aveau din relaţii anterioare.

Femeia era cunoscută cu antecedente medicale şi era imobilizată aproape în totalitate.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, a spus că cele două persoane fără adăpost erau în evidenţa Direcţiei de servicii sociale şi nu erau lipsite de venituri, acestea beneficiind lunar de diverse forme de ajutor social în cuantum total de 2.100 lei.

Acestea au locuit o vreme şi la centrul de cazare pentru persoanele fără adăpost, însă acolo nu există apartamente, ci camere separate pentru femei şi bărbaţi, astfel că au refuzat să mai stea acolo.

Cei doi soţi nu au făcut nici cerere pentru atribuirea unei locuinţe sociale, iar la ultima vizită a Poliţiei Locale şi a Ambulanţei la locuinţa lor improvizată, în data de 21 martie, au refuzat să fie transportaţi la spital pentru îngrijiri sau la centrul de cazare temporară a persoanelor fără adăpost.

Potrivit lui Ruşti, de înmormântarea celor doi se vor ocupa, cel mai probabil, rudele acestora.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61951719
Trei copii, răniţi în Constanţa după ce două maşini s-au ciocnit în intersecţie

Accident grav în Constanţa.

61952326
Fetiţa dispărută în Olteniţa a fost găsită înecată, după o noapte de căutări disperate

Fetiţa de 3 ani din Olteniţa dispăruse luni de acasă, în zona Olteniţa Veche

61952237
Bărbat acuzat că a acostat pe stradă o tânără de 17 ani pe care a ameninţat-o şi a violat-o, reţinut

Un bărbat de 34 de ani din Codlea, judeţul Braşov, acuzat că a acostat pe stradă o tânără de 17 ani pe care a ameninţat-o şi dus-o într-o casă în construcţie unde a violat-o, a fost reţinut de poliţişti.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.