Directorul unui show BBC a murit într-un accident stupid. Charlie Mott, decedat în baie ștrangulat cu furtunul de la duș

62164431
Instagram

Un director al unui celebru show din Marea Britanie a murit într-un accident stupid, spânzurat cu furtunul de la duș. Detalii din ancheta poliției s-au aflat abia acum, la câteva luni de la decesul acestuia.

Charlie Mott, în vârstă de 25 de ani, unul din directorii „The One Show”, a petrecut toată noaptea cu prietenii săi, și a consumat cantități serioase de alcool, iar spre dimineață a fost găsit decedat într-una din băile conacului din localitatea Chalfont St. Giles, unde avea loc petrecerea, o locație exclusivistă care valorează 2 milioane de lire sterline, potrivit cotidianului The Sun.

Potrivit unor surse din anchetă, el fusese găsit, în primele ore ale zilei de 23 august, decedat în baie, cu gâtul „încurcat” în furtunul de la duș. Era complet îmbrăcat.

Împreună cu mai mulți prieteni, el a băut toată noaptea la conac, înainte de a fi găsit decedat în baie de o amică, spre dimineață. Prietenii săi au sunat imediat la serviciul de urgență, dar paramedicii au constatat că acesta decedase în jurul orei 4.50 dimineața.

Unul din prietenii săi, audiați de poliție, a declarat, potrivit surselor citate, că tânărul alterna stările de tristețe cu cele de bucurie, iar în acea noapte s-a ținut de glume și a râs mai mereu, dar la un moment dat s-a întristat și i-a spus că „se urăște”.

„Cu aproximativ o oră înainte de a fi găsit, Charlie mi-a spus că se urăște pe sine, și cât de nefericit este” a declarat prietenul său anchetatorilor.

„Știam că ia antidepresive și la petrecere a trecut de la bucurie la întristare, și invers, dar acest lucru era ceva obișnuit pentru Charlie” a mai declarat polițiștilor un alt amic.

Raportul medico-legal a confirmat moartea prin spânzurare.

Legiștii nu sunt însă convinși că s-a sinucis și iau în calcul ipoteza unui accident.

„Capul lui era într-o buclă a furtunului de duș, strâns din cauza greutății corpului. Nu cred că a fost un act intenționat. Nu putem să mergem pe presupuneri vizavi de comportamentul anterior sau afecțiunile sale, trebuie să existe dovezi clare. Trebuie stabilit clar dacă a avut intenția să-și ia viața. Este posibil ca pe fondul stării de ebrietate avansată, să se fi prins cu capul în furtunul de duș și nu a mai putut să se elibereze, murind sufocat” precizează raportul medico-legal

Charlie Mott lucra la BBC în echipa The One Show din 2018.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62164398
Luigi Ventura, fostul ambasador al Vaticanului în Franţa, condamnat cu suspendare pentru agresiuni sexuale

Fostul ambasador al Vaticanului în Franţa a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.

62164356
O fetiță de 4 ani din Iași a murit după ce sora ei i-a dat foc din greșeală. ”Părinții erau iresponsabili”

Fetița de 4 ani, care a ajuns marți seară la Spitalul de Pediatrie din Iași cu arsuri pe tot corpul a murit miercuri dimineața.

62164354
O femeie din Cluj-Napoca și-a bătut cu sălbăticie câinele, fără să ştie că e filmată

Cruzime fără margini! Poliţiştii din Cluj-Napoca au nevoie de ajutorul oamenilor după ce au intrat în posesia unor imagini şocante, în care o femeie îşi loveşte cu sălbăticie câinele.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.