Descoperirea medicilor în creierul unui pacient în vârstă de 84 de ani

61946767
CNN

Medicii care tratau un pacient care se plângea de pierderea repetată a echilibrului au făcut o descoperire neașteptată: omul în vârstă de 84 de ani avea în creier un gol de aer de aproape 7 centimetri.

Bărbatul s-a plâns medicilor că de câteva săptămâni își pierdea echilibrul și a simțit o slăbiciune în zona brațului și piciorului stâng. Pacientul nu a prezentat tulburări vizuale sau de vorbire și nu a părut confuz, spun medicii din Irlanda de Nord.

”Lucrul care m-a îngrijorat cel mai tare la pacientul vârstnic a fost slăbiciunea pe care o prezenta la nivelul membrelor și tulburări ale echilibrului, lucru care indica un accident vascular cerebral”, a precizat Finlay Brown, medicul care a preluat pacientul.

În urma unei tomografii, medicii au descoperit un lucru extrem de neobișnuit: un gol de aer, numit și pneumatocel, în lobul frontal drept al pacientului, care avea o dimensiune de aproape 7 centimetri.

”Ne-am dat seama imediat că este ceva foarte anormal. Inițial ne-am gândit că pacientul nu a dezvăluit faptul că a suferit anterior vreo intervenție chirurgicală, dar ne-a confirmat apoi că nu a făcut-o”, au precizat medicii, potrivit CNN.

Când pneumatocele sunt prezente în creier, diagnosticul este menționat adesea ca fiind pneumocefalie. În urma unui RMN, s-a observat că bărbatul avea și o tumoare osoasă benignă, care se formase în sinusurile paranazale ale pacientului și eroda baza creierului, cauzând astfel scurgerea aerului în cavitatea craiană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61946704
Bărbat prins masturbându-se în faţa unor copii. Ce le-a spus anchetatorilor
Un tânăr de 26 de ani a fost prins de polițiști după ce s-a masturbat în fața unei școli din Titu, județul Dâmbovița
61946684
Educatoarea care şi-a ucis fetiţa de 4 ani, reținută. Ce le-a spus procurorilor
O crimă înfiorătoare a avut loc marți seară în Timişoara. O femeie de 39 de ani, educatoare, şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru ani apoi a vrut şi ea să-şi pună capăt zilelor cu o substanţă toxică.
61928334
Poliţiştii au reţinut un bărbat suspectat că a violat o minoră în Constanța
Un bărbat din judeţul Constanţa, bănuit de comiterea unei infracţiuni de viol, a fost identificat şi reţinut de poliţiştii.