Şoc! Trupa RBD s-a destrămat!

60139713

Mii de fani ai muzicii latino sunt disperaţi, după ce componenţii trupei RBD au anunţat că se vor despărţi şi, după concertul programat în România, în septembrie, vor apuca pe căi diferite.

Doi dintre membrii trupei, Anahi şi Christian, au ieşit deja la rampă cu declaraţii în care spun că sunt "sfâşiaţi de durere". Nimeni nu a dat însă o explicaţie clară a despărţirii.

Motivul, invocat la suprafaţă, ar fi că retragerea e mai bună în plină glorie, decât mai târziu, când fanii nu s-ar mai înghesui ca acum la concertele lor, iar telenovelele nu ar mai avea audienţe record.

O parte a presei din ţările latino s-a grăbit să spună că totul e un tertip, o strategie de marketing, mai ales că, în comunicatul de presă în care anunţau destrămarea, cei şase RBD nu au uitat să precizeze locul, dar şi data unde vor fi ultimele lor concerte.

RBD au adus audienţe record şi în România, cu telenovelele difuzate de postul TV Acasă, iar la concertul de anul trecut s-au înghesuit peste 20.000 de fani, în mare parte copii şi adolescenţi, cu părinţi cu tot.

Trupa a anunţat că va ajunge la Sala Polivalentă pe 6 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60139770
Spune-mi de cine divorţezi, ca să-ţi spun cine eşti!
În ultimele luni, peisajul monden e plin de scandalurile post-divorţ, de la Horia şi Mariana Moculescu, Ion Dichiseanu şi Simona Florescu, până peste hotare, la actorul Morgan Freeman, fiecare dintre veterani are ceva de împărţit cu "fosta".
60139648
Tori Spelling are probleme cu implanturile mamare
Cunoscuta actriţă în vârstă de 35 de ani, Tori Spelling, are probleme serioase cu sânii deformaţi.
60139649
Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au căsătorit
Cele două actriţe s-au căsătorit, sâmbătă, după ani buni de concubinaj. Ceremonia a avut loc în locuinţa lor din Los Angeles.