Rihanna a primit titlul de ambasadoare a insulei Barbados

61959976
Getty

Cântăreaţă americană Rihanna a primit titulatura de "Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar" al insulei Barbados, pe lângă cea de ambasador cultural, relatează The Guardian.

Astfel că Rihanna, care este originară din insula Barbados, va avea responsabilitatea de a promova educaţia, turismul şi investiţiile pe insulă. Ea avea deja rolul de a promova insula din punct de vedere turistic, graţie titulaturii de "ambasador cultural".

"Rihanna are o iubire profundă pentru această ţară şi acest lucru se reflectă în filantropia ei, mai ales în zone precum sănătatea şi educaţia. De asemenea, îşi arată şi patriotismul prin modul în care dă înapoi acestei ţări şi datorită faptului că preţuieşte insula drept casa ei", a declarat Mia Amor Mottlei, prim-ministrul din Barbados, citat de The Guardian.

În ceea ce-o priveşte pe cântăreaţă, ea s-a declarat extrem de mândră și de bucuroasă pentru primirea titulaturii.

"Fiecare locuitor al insulei va trebui să-şi joace rolul în acest efort, iar eu sunt pregătită şi bucuroasă să-mi asum această responsabilitate", a precizat Rihanna.

Barbados este o insulă din zona de est a Mării Caraibilor ce şi-a căpătat independența în 1966, făcând acum parte din Comunitatea Națiunilor (Commonwealth) condusă de Marea Britanie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61987589
Surpriza făcută de rapperul Drake unei fane, în spital: "Era visul meu și s-a întâmplat"
O fetiță din Illinois a devenit vedetă pe Internet, luna trecută, când l-a adus pe idolul ei rapperul Drake la spitalul unde aștepta un transplant cardiac.
61987585
Armin van Buuren, mesaj emoţionant despre România. "Un pământ binecuvântat"
La o lună şi jumătate de la UNTOLD, cel mai iubit DJ al festivalului, Armân Van Buuren, a ţinut să le reamintească fanilor cât de bine s-a simţit la noi, printr-un clip postat pe pagina personală de Facebook.
61987578
Tudor Chirilă şi Irina Rimes, pe scena "About Us". Planurile celui mai tânăr antrenor de la "Vocea"
About Us - concertul care a reunit pe aceeaşi scenă mai mulţi artişti - i-a ţinut în picioare pe fanii trupei Vama, dar şi ai Irinei Rimes, vineri seară, la Arenele Romane din Bucureşti.