Producție Marvel cu vedete feline. Goose revine în atenția spectatorilor români începând cu 8 noiembrie

×
Publicitate

Unul dintre cele mai așteptate filme cu super eroi ajunge miercurea viitoare pe marile ecrane.  

„Familia Marvel" are, însă, un personaj mai puțin obișnuit în prim-plan: pisica Goose, sub blana căreia se ascunde un extraterestru teribil.

În filmul Captain Marvel, lansat în 2019, pisica Goose a cucerit inimile tuturor. În continuarea acelei povești, două pisici portocalii au jucat rolul lui Goose. Felinele, aproape identice, au împărțit sarcinile din platou pentru a nu fi copleșite de stresul care se acumulează de obicei pe platourile de filmare.

Nia DaCosta, director: „Goose a avut două pisici care au jucat rolul ei: Nemo și Tango. Sunt actori fantastici”.

Nemo a participat chiar la întâlnirea cineaștilor cu presa, la Londra, unde a făcut o mică demonstrație ca să arate cât de bine se pricepe să execute comenzi.

Pe lângă cele două pisici adulte, la filmările pentru noul film intitulat „The Marvels" au participat și mai mulți pisoi care i-au cucerit pe membrii echipei, chiar și pe cei care se declară alergici.

Nia DaCosta, director: „În plus, am mai avut niște pisoi, o mulțime de pui foarte amuzanți. Cred că erau vreo 20. A fost minunat să le alergăm pe aici. Eu țineam una, sunt alergică, dar tot țineam pisoii. A fost ceva minunat, cei mai tari. A fost superb”.

Brie Larson, cea care îi dă viață personajului Căpitanul Marvel, suferă de alergie severă la pisici, așa că locul i-a fost luat pe alocuri de dubluri și de efectele speciale. În film revine și Samuel L. Jackson, în rolul lui Nick Fury, iar Iman Vellani și Teyonah Parris joacă rolurile celorlalți membri ai familiei Marvel.

Filmul va fi lansat în România pe 8 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61658671
Surse: Oana Zăvoranu a dat buzna la Poliție și a anunțat că i-au fost furate bunuri din firmă. Cine i-a luat lucrurile
Oana Zăvoranu a reclamat, vineri, la Secția 17 de Poliție, faptul că i-au fost furate lucruri din sediul fostei sale clinici medicale.
62399327
Cum a fost surprinsă Sandra Bullock la trei luni după moartea partenerului ei, Bryan Randall. GALERIE FOTO
Actrița, în vârstă de 59 de ani, a fost surprinsă de paparazzi după ce se întorcea de la o sesiune de cumpărături.  
62399266
Vedeta internațională care a dat hainele provocatoare pe unele confortabile. Cum a fost fotografiată pe stradă. FOTO
Modelul Gigi Hadid, în vârstă de 28 de ani, a fost surprinsă în această săptămână de către paparazzi în timp ce făcea o sesiune de cumpărături în magazinul pe care îl deține.