Meghan Markle, acuzată de hărțuire. Totul a devenit public înainte de difuzarea interviului cu Oprah

62177267
Profimedia

Meghan Markle este acuzată de hărțuire, presupuse fapte încă din vremea când activa ca membru al Coroanei Britanice, și susține că momentul când acestea au fost făcute publice nu e deloc întâmplător.

 

Mai sunt câteva zile până când va fi difuzat interviul acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, în Statele Unite, așteptat de opinia publică, și despre care se crede că ar putea pune într-o lumină nefavorabilă Casa Regală a Marii Britanii. Ar fi un interviu „potențial dăunător” pentru coroană, a spus purtătorul ei de cuvânt, care a sugerat o legătură între apariția acestor acuzații și interviul acordat, arată agențiile AFP și Agerpres.

Cotidianul The Times a relatat miercuri că o plângere pentru hărţuire vizând-o pe Meghan a fost depusă în octombrie 2018 de Jason Knauf, pe atunci secretarul de comunicare al lui Harry şi Meghan.

Un purtător de cuvânt al Ducesei de Sussex a declarat că aceasta este „întristată de acest ultim atac asupra persoanei sale, mai ales în calitate de persoană care a fost la rândul său victimă a hărţuirii şi care este profund implicată în sprijinirea celor care au trecut prin suferinţe şi traume".

Avocaţii cuplului au declarat pentru The Times că ziarul "a fost folosit" de Palatul Buckingham pentru a colporta o poveste cu totul falsă" înainte de difuzarea, programată pentru 7 martie, a interviului luat de Oprah Winfrey cuplului Harry - Meghan.

Harry și Meghan nu au făcut un secret din disconfortul resimţit în cadrul familiei regale înainte de a se retrage din aceasta, anul trecut și a se muta în California.

În secvențele deja difuzate, prinţul Harry a explicat că „marea îngrijorare a sa a fost că istoria se repetă", referindu-se la moartea mamei sale, prințesa Diana, care şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut în 1997 la Paris, în timp ce încerca să scape de paparazzi care o urmăreau.

Prinţul Harry, în vârstă de 36 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la coroana britanică, a denunţat în repetate rânduri presiunea exercitată de presă asupra sa şi a soţiei sale şi a făcut din aceasta principalul motiv al retragerii sale din familia regală.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Dolly Parton s-a vaccinat pe ritmurile unui hit, parodiat chiar de către ea. Mesajul vedetei de muzică country

Dolly Parton s-a vaccinat și a lansat un îndem public ca populația și fabii să-i urmeze exemplu. Cântăreața de muzică country s-a folosit de o versiune modificată a hitului ei, „Jolene”.

Alec Baldwin, tată pentru a șaptea oară la 62 de ani. Comentariul care l-a enervat pe actor

La 62 de ani, actorul american Alec Baldwin este tată pentru a şaptea oară.

Eddie Murphy revine pe marile ecrane cu o continuare a comediei „Un prinț în America”

Pandemia a însemnat o lovitură serioasă pentru industria cinematografiei. Chiar și așa, cei care-și folosesc imaginația reușesc să pună în scenă filme noi și interesante.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.