Prima reacție a lui Paris Hilton la sosirea în București. Onorariul uriaș cerut de vedetă

×
Publicitate

Controversata Paris Hilton, una dintre moştenitoarele imperiului cu acelaşi nume, a ajuns pentru prima dată în România. Vedeta în vârstă de 37 de ani va susţine un show într-un club din Capitală.

Cu o viaţă tumultoasă, dar şi numeroşi fani, Paris a reuşit să transforme cele 5 milioane de dolari de la bunicul său într-o avere de peste 300 de milioane. Acum este DJ, însă are şi o linie de parfumuri, mai multe magazine de modă, dar şi localuri de noapte.

Paris Hilton: "Sunt bine, am venit pentru prima dată în România. Sunt fericită"

Chiar dacă iniţial trebuia să vină cu propriul avion, Paris Hilton a aterizat în România cu o cursă de linie. A fost aşteptată de zeci de fani care au venit inclusiv din străinătate ca să o vadă. Îmbrăcată cu o ţinută lejeră şi flancată de bodyguarzi, Paris şi-a arătat mândră inelul de logodnă.

Prima vedetă despre care s-a spus că este "faimoasă doar pentru că este faimoasă" , Paris Hilton nu şi-a ascuns viaţa extravanta de ochii presei. Prin stilul nonconformist, a reuşit să ţină mereu primele pagini ale publicaţiilor din întreaga lume.

Străbunicul patern este fondatorul hotelurilor Hilton, Conrad Hilton. La moartea sa, acesta nu le-a lăsat prin testament nimic urmaşilor, însă bunicul lui Paris a contestat decizia şi a câştigat.

Culmea este ca 9 ani mai târziu el a hotărât că va lăsa aproape toată averea, estimată atunci la 2,3 miliarde de dolari, unei fundaţii de caritate. Doar 3% din moştenire, adică aproape 70 de milioane de dolari, urma să revină urmasilor, 8 copii şi 23 de nepoţi. Decizia lui a însemnat că moştenirea lui Paris s-a micşorat de la 100 la 5 milioane de dolari, după plata taxelor.

Tânăra a reuşit însă să mărească această sumă. A pus la punct planuri pentru noi hoteluri în New York, Las Vegas sau Dubai şi a deschis magazine şi cluburi pe plajă.

Cele 23 de parfumuri lansate de ea au avut vânzări de 2, 5 miliarde de dolari.

La începutul anilor 2000, a apărut în reality show-ul ''The Simple Life''. Alături de prietena ei, Nicole, fiica lui Lionel Richie, Paris apărea în ipostaze complet străine pentru ea, curata camere de hotel, muncea la fermă şi servea într-un fast-food.

A devenit şi autoarea unui best seller, ''Confesiunile unei mostenitoare'', iar apoi şi-a încercat talentul în muzică. N-a ratat nici joburi de fotomodel şi actriţă.

În aceeaşi perioadă, Paris era "abonata" cluburilor de noapte şi a fost prinsă de câteva ori conducând sub influenţa alcoolului.

Tot ei i s-au atribuit relaţii cu Randy Spelling, Oscar De La Hoya, Leonardo DiCaprio, Tom Sizemore şi jucătorul de poker Rick Salomon, alături de care a filmat o casetă deocheată.

În 2009 s-a afişat inclusiv cu fobalistul Cristiano Ronaldo, iar apoi cu Afrojack.

Acum, pare că vrea să se aşeze la casa ei alături de actorul Chris Zylka. Acesta i-a dăruit un inel de peste 2 milioane de dolari.

Paris este îndrăgostită şi de câini, pentru care a creat o linie de îmbrăcăminte.

În Bucureşti a venit în calitate de DJ. Onorariul ei este de aproape o jumătate de milion de dolari.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61971343
Paris Hilton a ajuns în România. Va susține primul show live în calitate de DJ

Cea mai faimoasă moștenitoare din lume și totodată promotoarea unui stil de viață extrem de exclusivit și opulent, Paris Hilton a sosit joi în România.

61970745
10 filme de văzut în iulie la cinema

10 filme de văzut în iulie la cinema

61970712
Omagiul adus de Dior stilului “haute couture”, la muzeul Rodin

Casa Dior a dus un omagiu creațiilor vestimentare haute couture, ca "antidot" la așa-numita "fast fashion", o analogie evidentă cu fast-food-ul din domeniul alimentar.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.