Iulia Vântur și Monica Bârlădeanu sunt împreună la ”Ferma vedetelor”

61948201
Pro TV

Miercuri seară, de la ora 20:30, telespectatorii au parte de multe surprize la ”Ferma vedetelor”.

Iulia Vântur este invitata Monicăi Bârlădeanu la fermă și vine pentru a le da sfaturi concurenților, pentru a vedea ce au reușit să construiască și cum se descurcă ei în condițiile date.
Plină de energie și voie bună, Iulia se va juca cu fermierii, va cânta, dansa și nu va scăpa nici de interviurile de la Ferma TV, luate cu dibăcie de Cosmin Natanticu.

Atmosfera din fermă va fi una de sărbătoare și distracția va fi în floare, cât timp va sta Iulia în fermă.

„M-am bucurat foarte mult să vin la fermă și să văd cum sunt noii fermieri! Monica este o gazdă foarte bună și un real sprijin moral de care au mare nevoie. Am găsit acolo un peisaj de poveste, o atmosferă foarte frumoasă și ne-am distrat împreună! Au muncit mult și se vede cât suflet au pus în transformarea fermei!”, a declarat Iulia.

„Am auzit că Iulia era în țară și ne-am gândit s-o invităm să treacă pe la noi prin fermă ca să îi prezint noua generație de concurenți cu care mă mândresc. Momentul în care ne-am așezat noi, ieșencele, în capul mesei a fost emoționant și pentru noi două, dar și pentru fermieri, iar complicitatea noastră a fost destul de derutantă pentru cei de la masă. Îi spusesem Iuliei, înainte de intrare, că vedetele noastre au ajuns în acel punct în care presiunea psihică te poate face să cedezi. Îi mulțumesc Iuliei pentru generozitatea cu care i-a motivat perfect să-și depășească limitele și să meargă mai departe”, a declarat Monica.

Monica Bârlădeanu va intra în casă și îi va aduna pe toți la masă pentru a citi scrisoarea lăsată de Andrei Duban și pentru a le spune cine va fi următorul fermier șef ce își va alege servitorii și va trimite încă o persoană la duel.

Cine va fi, dar mai ales cum se va comporta fermierul săptămânii cu colegii săi, de la ce vor izbucni noi tensiuni în fermă și cine vor fi cei vizați pentru a deveni servitori rămâne de văzut în această seară, de la 20:30, numai la PRO TV.

Ferma vedetelor
Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61948200
Trupa românească de alternative metal Gray Matters a lansat clipul ”Bipolar”

Trupa românească de alternative metal Gray Matters a lansat videoclipul piesei ”Bipolar” - un clip care ”descompune vizual latura schizoidă a personalitaţii tulburate de paradoxuri”.

61948151
Reacția lui Ed Sheeran atunci când o fetiță îi cere în timpul concertului să cânte o piesă

Ed Sheeran, unul dintre cele mai mari nume din industria muzicală, a făcut un gest lăudabil pentru o fetiță în timpul unui concert susținut marți seară pe stadionul Suncorp din Brisbane, Australia.

61947408
Preşedintele Academiei de film americane, acuzat de hărţuire sexuală

John Bailey, preşedintele Academiei artelor şi ştiinţelor cinematografice care decernează prestigioasele premii Oscar, face obiectul unei anchete interne în urma a trei acuzaţii de hărţuire sexuală lansate împotriva sa, informează presa americană.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.