Primul MasterChef din Romania este Petru Buiuca. Iata probele din finala

×
Publicitate

Prima editie MasterChef Romania a fost castigata de Petru Buiuca. Vezi ce a declarat acesta la final.

Petru Buiuca, primul "MasterChef" al Romaniei, a fost desemnat castigator de catre cei trei jurati in urma unei lupte stranse, in care s-a "duelat" in preparate cu Mimi Nicolae, dupa ce Alexandru Petricean si Bogdan Alexandrescu au fost eliminati in urma primelor probe ale marii finale.

"Acest concurs mi-a deschis ochii despre cum se poate gati. Eu chiar fac cartofi prajiti acasa si sa castig competitia asta inseamna foarte mult", a spus Petru Buiuca, imediat dupa aflarea verdictului juratilor.

"MasterChef mi-a schimbat viata. Indiferent de ce se spune eu stiu ca pasiunea, munca, perseverenta si toate probele astea m-au adus la un altfel de nivel. Gandesc altfel viata", a mai spus Petru, precizand ca va folosi premiul pentru a-si ajuta familia. In lupta lor pentru titlul de "MasterChef", Mimi si Petru au avut de gatit "un preparat care sa-i reprezinte": preparatul "a la Mimi" si preparatul "a la Petru".

Astfel, Petru a pregatit orez cu sofran, ceapa verde si ardei gras rosu, calcan in ulei de masline si usturoi, dar si o reinterpretare a sosului mediteranean, in timp ce Mimi a gatit un carpaccio de pere, ananas si sos de piper, un piure de mazare si un homar cu un sos de smantana si lamaie.

Preparatele lor au atras laudele juratilor. "Pe mine m-ati facut mandru sa fiu aici. Sunteti primii doi din 2.000, a fost o decizie foarte grea", a spus Chef Florin Dumitrescu, care a precizat ca apreciaza la Petru "stilul autoritar si mancarea gatita corect". "Mi-as dori sa am pentru fiecare din voi cate un trofeu", a spus, la randul sau, Chef Catalin Scarlatescu.

22:20 Petru Buiuca a castigat MasterChef si marele premiu de 50.000 euro.

22.10
Fostii concurenti stau pe margine si ii incurajeaza pe favoritii lor Simona Paslaru a remarcat ca majoritatea au incercat sa-l descurajeze pe Petru Buiuca: "A simtit si el la un moment dat acest val de energie negativa si nu mai lua in seama nici comentariile care ii erau intr-adevar de ajutor"
Proba s-a incheiat, astepta verdictele juratilor :)

22.03
Mimi si Petru se lupta pentru titlul de Masterchef
Au de gatit un preparat care sa-i reprezinte si care sa-i cucereasca definitiv pe jurati: "Trebuie sa fie preparatul de vis pentru care ati venit aici!"

21.54
Alex Petricean - eliminat

21.35
Andreea Moldovan: Tin cu Mimi pentru ca e femeie, tin cu Alex pentru ca merita.

Flavia si Alex Cirtu - singurii care s-au aratat mai binevoitori fata de Petru, caruia i-au apreciat franchetea. "A spus de la inceput ca nu vrea sa-si faca prieteni, ci sa castige" a spus Teacher

21.30
Surpriza pentru cei trei finalisti - toti concurentii au revenit in bucataria MasterChef. Printre ei, Mihai Stanescu, Izaura, Sissoko, Andreea Moldovan si multi altii :)

Cei mai multi stiau cu cine sa NU tina - si anume cu Petru, care a starnit multe antipatii inca de cand a fost capitan de echipa si le-a spus tuturor verde in fata ce gandeste despre fiecare 

21.20
Castigatorul probei cutia magica - Alex Petricean. Locul 2 - Mimi Nicolae

Alex a avut avantaj la urmatoarea proba, care a constat din reproducerea unui preparat de top dupa o fotografie :) Alex si-a ales felul lui Tudor Constantinescu, Mimi pe cel al lui Henrik Sebok, iar Petru, care nu a mai avut de ales - pe cel mai greu, pe cel al lui Joseh Hadad.

21.08
Surpriza din cutia magica - concurentii au izbucnit instantaneu in ras cand au vazut ca trebuie sa gateasca din nou un preparat cu OU! Acest ingredient a facut diferenta intre concurenti la inceputul emisiunii, si face diferenta si in marea finala. Cei trei Chefi se asteapta ca fiecare sa faca un fel de mancare cat mai spectaculos pe baza de ou.

CLICK AICI PENTRU LIVE VIDEO - PE VOYO.RO

21.00
Bogdan Alexandrescu - eliminat dupa proba de gatit pentru vedete

Chef Catalin: "Ai ales trei feluri de orez, trei feluri de fasole, iar carnea era cruda"

Alex a fost dezamagit de plecarea lui Bogdan: "Era prietenul meu". Si lui Petru i-a parut rau: "Cred c-a avut ghinion"


20:35
Alexandru Petricean gateste pentru Smiley

Mimi Nicolae gateste pentru Horia Brenciu - creveti cu paste si sos alb; mar copt cu mango si sos de vanilie

Bogdan Alexandrescu gateste pentru Alex Velea

Petru Buiuca gateste pentru Andi Moisescu - parfait de banana si peste

20:40
Concurentii au la dispozitie 90 de minute sa gateasca pentru vedete, care au fost foarte de treaba - i-au lasat pe concurenti sa gateasca felurile la care se pricep ei cel mai bine :)

_________________________________________

Prima parte a finalei emisiunii "MasterChef", care a fost difuzata marti seara, la PRO TV, a fost lider absolut de audienta pe toate categoriile de public. In minutul de aur, la ora 22.10, aproape 3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe concurenti.

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Ultima postare pe Facebook a Laurei Cosoi. Cu cine a iesit in oras dupa ce s-a despartit de Smiley

Laura Cosoi a postat in urma cu cateva minute o poza pe pagina oficiala de Facebook, in care apare alaturi de Dana Rogoz, Adela Popescu si Alina Chivulescu.

Smiley si Laura Cosoi se despart dupa cinci ani de relatie

Laura Cosoi si Smiley au decis sa se desparta, dupa o relatie care a durat peste cinci ani, dar faptul ca nu mai formeaza un cuplu nu ii va impiedica sa aiba proiecte profesionale comune.

Complexul care a adus-o pe prima pagina a tabloidelor pe cea mai premiata artista a momentului

Este considerata a fi cea mai talentata actrita a momentului, a uimit la premiile Grammy de anul acesta si cu siguranta ai mai multe piese cantate de ea in playlist. Stii insa care e cel mai mare complex al ei?

Recomandări
SURSE: PPE și Renew cer Comisiei Europene să blocheze jalonul de 770 de milioane de euro, din cauza amendamentului Fritz

Liderii PPE și Renew Europe, principalele grupuri politice pro-europene din Parlamentul European, i-au trimis o scrisoare comună președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care se arată îngrijorați de soarta statului de drept din România.

Legea salarizării, încă fără acord politic. PSD vrea salarii mai mari, iar UDMR se teme de scăderi de venituri

Partidele au analizat cea mai recentă variantă a legii salarizării unitare, dar nu s-au pus încă de acord pentru o variantă pe care să o susțină în Parlament.

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, este audiată la DNA Iaşi. Fosta deputată PNL, însoțită de avocat

Fosta deputată Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, este audiată, astăzi, la sediul DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, potrivit News.ro.