Imagini de senzație cu Sylvester Stallone în sala de antrenament, la 72 de ani

61986184
Instagram

Actorul Sylvester Stallone a postat pe contul său de Instagram un clip video în care se antrenează la o sală de fitness, pregătindu-se în acest fel pentru următorul film din seria Rambo.

În ciuda vârstei sale, 72 de ani, Stallone demonstrează că încă mai poate să se antreneze ca acum 15 ani, ridicând greutăți care i-ar face pe mulți să cedeze.

În clipul de pe Instagra, actorul poartă un tricou cu figura lui John Rambo și ascultă piesa ”Welcome to the jungle” a trupei Guns N' Roses:

”Mă pregătesc pentru Rambo. Și sunt sută la sută dedicat. Bine ați venit în junglă” - spune Stallone.

În primăvară, actorul a confirmat că va apărea în cel de-al cincilea film din seria de acţiune „Rambo”, având din nou rolul lui John Rambo.

Producţia celui de-al cincilea film al francizei a fost programată să înceapă de la 1 septembrie. Filmările se desfăşoară în Londra, Bulgaria şi Insulele Canare, potrivit News.ro.

La întoarcerea lui Stallone în franciză, personajul său se află într-o fermă din Arizona, luptându-se cu sindromul de stres posttraumatic. Când o prietenă veche de familie, Maria, îi spune că nepoata ei a dispărut în Mexic, Rambo pleacă în căutarea tinerei.

El descoperă un lanţ de trafic de persoane, ale cărui victime sunt exploatate în scopuri sexuale.

John Rambo este personajul principal din romanul „First Blood”, scris de David Morrell în 1972. Cartea a fost adaptată într-un film omonim în 1982, în care Sylvester Stallone a jucat rolul unui veteran al războiului din Vietnam.

Pelicula a generat o franciză de succes, care a inclus continuările „Rambo: First Blood Part II” (1085) şi „Rambo III” (1988). Prima continuare a fost un succes de box office, însă următoarea a fost un eşec, iar personajul Rambo a rămas în stare latentă la Hollywood, până când Sylvester Stallone l-a readus pe marile ecrane în 2008 într-un film intitulat „Rambo”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61986006
Prinţul Harry al Marii Britanii împlineşte 34 de ani

Prinţul Harry al Marii Britanii împlineşte sâmbătă 34 de ani. Este prima aniversare a lui Harry ca bărbat însurat. Anul trecut pe vremea aceasta nici măcar nu-şi anunţase logodna.

61985854
Emir Kusturica, interviu exclusiv. "În comunism eram oprimaţi, dar făceam lucruri mai importante"

Celebrul regizor şi muzician sârb a venit la Bucureşti cu prilejul petrecerii de toamnă a ProTV.

61985764
Săptămâna modei. Rihanna: ”Treaba mea e să le fac pe femei să se distreze în lenjeria lor intimă”

Săptămâna modei de la New York s-a încheiat cu două colecţii închinate feminităţii. Modelele au purtat pe podium ţinute elegante, dar şi romantice.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.