Fundaţia Archewell a lui Harry şi Meghan, în vizorul autorităţilor americane. Care este motivul

62386896
Getty

Archewell, fundaţia lui Meghan şi Harry, este în vizorul autorităţilor americane.

Biroul de recensământ al organizaţiilor caritabile din California a pus-o pe lista sa de organizaţii "rău-platnice" pentru că "nu şi-a prezentat rapoartele anuale şi/sau taxele de reînnoire", potrivit unei scrisori datate 3 mai, transmisă de Sky News. Sussex neagă acest lucru.

"O organizaţie aflată pe lista celor care nu respectă legea (...) nu mai are dreptul (...) să solicite sau să plătească fonduri caritabile", continuă scrisoarea. "Organizaţia poate fi supusă unor sancţiuni, iar listarea sa poate fi suspendată sau chiar revocată de către consiliu".

Potrivit NBC News, Archewell nu a primit la timp cecul pentru taxa de reînnoire a înregistrării către Census Bureau. Fundaţia susţine că cecul a fost trimis la timp, dar s-a pierdut pe drum şi că a fost transmis un nou cec.

"Am investigat cu atenţie şi suntem în măsură să confirmăm că Fundaţia Archewell este pe deplin conformă şi la zi cu plăţile sale", a declarat luni, 14 mai, un purtător de cuvânt al fundaţiei pentru E! News.
"Plăţile au fost efectuate imediat şi în conformitate cu procedurile IRS", a continuat purtătorul de cuvânt. "În plus, toate documentele necesare au fost trimise de fundaţie fără erori sau malversaţiuni".

După ce al doilea cec a fost trimis, Archewell se aşteaptă ca problema să fie rezolvată în termen de şapte zile lucrătoare.

Fundaţia Archewell a fost lansată de Harry şi Meghan în 2020, în urma retragerii lor din rolurile din familia regală britanică pentru a se muta în California.

Potrivit site-ului lor, scopul lor este de a "identifica nevoile imediate, de a pune în aplicare iniţiative semnificative şi de a conduce schimbări pe termen lung".

"Acceptăm provocarea prin a ne arăta, a acţiona şi a ne folosi reputaţia noastră excepţională pentru a ajuta şi a uni comunităţile - locale şi globale - prin acte de serviciu şi solidaritate", se arată pe site-ul fundaţiei, care susţine proiecte în domeniul noilor tehnologii şi al eticii, al mass-media, al sprijinului pentru părinţi etc.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62449553
Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la PRO TV!

De luni până vineri, diminețile încep mai bine atunci când cei de acasă au parte de cele mai tari informații, cele mai noi provocări și cea mai bună energie alături de Shurubel, Lili Sandu și Bogdan Ciudoiu, la PRO TV și pe VOYO!

62449510
Anya Taylor-Joy, actrița care a făcut furori cu rolul din „The Queen's Gambit”, hărțuită de fani la Cannes. VIDEO

Anya Taylor-Joy a fost asaltată de fani când a ajuns în Franța, înainte de a participa la Festivalul de Film de la Cannes.

62449485
Meryl Streep, recompensată cu un Palme d'Or la festivalul de Film de la Cannes. „Sunt fericită că nu v-aţi plictisit de mine”

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, un trofeu Palme d'Or onorific.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.