Finala „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este astăzi, de la ora 21:30! Telespectatorii decid marele câștigător

62305423

În această seară, de la ora 21:30, în direct din România, celebritățile vor păși pentru ultima oară în cel mai intens reality show al momentului – Sunt celebru, scoate-mă de aici!

Cei trei finaliști au dat tot ce au avut mai bun pentru a ajunge până aici. Însă, diseară, puterea este a celor de acasă: ei vor desemna ce vedetă merită titlul de Rege sau Regină a Junglei.  

Timp de trei luni s-au luptat cu cele mai mari frici ale lor. Au stat față-n față cu șerpi, tarantule sau gândaci. Au mâncat preparate culinare greu de privit. Au locuit sub cerul liber, departe de casă, în mijlocul junglei, alături de alți oameni cu personalități diferite. Totul pentru a demonstra cât de puternici sunt. Anisia Gafton, Giani Kiriță și Sali Levent sunt cei trei finaliști care încearcă astăzi să pună mâna pe marele premiu. ”Toate zarurile sunt în mâinile voastre. Voi veți decide dacă avem Rege sau avem Regină a Junglei”, spune Cabral. 

Fanii show-ului pot câștiga o vacanță de 2 persoane în Republica Dominicană! 

În această seară, cei de acasă vor avea șansa să interacționeze cu celebritățile lor favorite. Pe parcursul finalei, telespectatorii vor putea adresa întrebări pe rețelele sociale, iar cele mai interesante vor fi adresate în direct. În plus, fanii show-ului Sunt celebru, scoate-mă de aici! au ocazia să să ajungă în țara în care s-a filmat cel mai intens experiment TV al momentului. Pentru a câștiga o vacanță de 2 persoane în Republica Dominicană, dar și un abonament de 1 an la VOYO, trebuie să găsească indiciul de pe ecran și să completeze formularul de concurs de pe www.protv.ro/suntcelebru.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62305331
Miley Cyrus a împlinit 30 de ani. Cine a fost primul ei iubit și de ce boală suferă artista GALERIE FOTO
Miley Cyrus a împlinit, miercuri, 30 de ani. Iată 30 de lucruri inedite despre celebra artistă.
62305304
Monica Anghel face furori cu un nou look. Imaginile postate de artistă și reacțiile fanelor. FOTO
Monica Anghel și-a schimbat stilul de viață în urmă cu câțiva ani, după ce s-a operat la coloană, în anul 2017. A reușit astfel să slăbească peste 30 de kilograme.
62305207
Supergrupul de rock progresiv Porcupine Tree va concerta, în premieră în România, la ARTmania Festival 2023
Reunită cu mare succes după un hiatus de mai bine de un deceniu, trupa britanică Porcupine Tree va concerta pentru prima dată în România la ARTmania Festival 2023, care va avea loc în perioada 28 – 30 iulie.