După 23 de ani de la finalul serialului Seinfeld, va fi lansată coloana sonoră

62199403
Getty

Coloana sonoră a serialului „Seinfeld” va fi lansată după 23 de ani de când show-ul de televiziune s-a încheiat.

Albumul cuprinde tema muzicală principală şi alte 32 de piese care au fost incluse în serial şi urmează să fie disponibil din 2 iulie pe toate platformele digitale.

Va fi prima dată când muzica din acest show va fi disponibilă în afara contextului original, scrie News.ro, citând Variety.

Jonathan Wolff, compozitorul coloanei sonore „Seinfeld”, a mărturisit că nu cunoaşte motivul pentru care nu a existat un soundtrack „Seinfeld” în timp ce serialul era difuzat de NBC, între 1989 şi 1998.

„S-a chinuit în primele sezoane. Am fost un succes accidental. Eram preocupaţi să scoatem episoade şi nimeni nu se gândea la muzică. Şi asta e în regulă”, a declarat el.

Cu ultimele cinci sezoane, serialul a fost între cele mai populare show-ul TV.

Wolff a scris 44 de teme originale în total, în timpul în care a lucrat în televiziune, inclusiv pentru „Will & Grace” şi „Caroline in the City”. El s-a retras în Louisville, în 2005. Nu mai compune acum şi, frecvent, ţine prelegeri la colegii şi universităţi.

„Seinfeld” va fi disponibil, din toamnă, pe Netflix.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62199400
Festivalul Neversea a fost amânat pentru anul viitor
Organizatorii Nerversea au anunțat, vineri, că ediția din acest an nu va mai avea loc. 
62199331
Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu
O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.
62040137
Un judecător a respins cererea cântăreţei Britney Spears de a-l înlătura pe tatăl ei din rolul de co-tutore
Un judecător a respins miercuri cererea de a-l înlătura pe tatăl cântăreţei Britney Spears din rolul de co-tutore al averii ei, relatează NBC, conform news.ro.