Un judecător a respins cererea cântăreţei Britney Spears de a-l înlătura pe tatăl ei din rolul de co-tutore

62040137
Profimedia

Un judecător a respins miercuri cererea de a-l înlătura pe tatăl cântăreţei Britney Spears din rolul de co-tutore al averii ei, relatează NBC, conform news.ro.

 

Cererea de a-l suspenda pe James "Jamie" Spears odată cu desemnarea unei instituţii financiare ca unic tutore al averii „este respinsă fără prejudicii”, a decis o instanţă superioară din Los Angeles.

Spears, în vârstă de 39 de ani, se află sub tutela tatălui ei din 2008. În urmă cu o săptămână, cântăreaţa americană a cerut unui judecător să pună capăt tutelei „abuzive”, care i-a marcat viaţa în ultimii 13 ani, şi l-a denunţat pe tatăl ei pentru controlul exercitat asupra vieţii ei. Ea a dezvăluit că aranjamentul cere să folosească metode contraceptive şi o împiedică să se recăsătorească.

Britney Spears

Jamie Spears a depus marţi o solicitare pentru a fi anchetate acuzaţiile făcute de fiica lui şi a cerut judecătorului să pună capăt tutelei.

În cererea lui, Jamie Spears şi echipa sa au cerut curţii „să investigheze veridicitatea acuzaţiilor şi afirmaţiilor făcute de doamna Spears”, pe care el le-a negat vehement, spunând că nu are în vedere decât să apere interesele fiicei lui.

Tatăl ei a depus şi un răspuns în aceeaşi zi cu petiţia. El şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la Jodi Montgomery, care a fost desemnată tutore temporar pe probleme personale al lui Britney Spears în septembrie 2019.

Jamie Spears a spus că este îngrijorat de managementul şi îngrijirea fiicei lui şi că Montgomery „nu reprezintă dorinţele ei”. El a adăugat că Montgomery este unicul tutore care a controlat, de la numirea ei, deciziile legate de viaţa personală a cântăreţei şi tratamentul ei medical.

Avocaţii lui Britney Spears nu au făcut precizări, iar Jamie Spears a refuzat să comenteze decizia judecătorului.

Britney Spears, care a luat o pauză în activitate din 2018, a cerut în 2020 să fie scoasă de sub tutela tatălui ei.

În 2007, după divorţul de Kevin Federline, cântăreaţa a avut un comportament considerat haotic. Ea a pierdut custodia celor doi copii, pe care îi vizitează în prezent. Presupusa cădere nervoasă a stat la baza internării ei într-un centru de refacere, iar în 2008 a fost plasată sub tutela tatălui ei.

A fost desemnat, temporar, tutore unic al averii fiicei lui, în 2019, după ce co-tutorele Andrew Wallet a demisionat.

În cererea de retragere a titulaturii de tutore, avocatul lui Britney Spears, Samuel Ingham, a spus că ea se teme de tatăl el şi că refuză să cânte atâta timp cât el se ocupă de afacerile ei.

Judecătoarea Brenda Penny de la Curtea Superioară din Los Angeles a respins cererea, dar a desemnat o instituţie financiară, Bessemer Trust, în rol de co-tutore cu Jamie Spears, şi pe Jodi Montgomery, ca tutore pe probleme personale al lui Spears.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Fanii serialului „Clanul Soprano” au parte de un film surpriză

Nostalgicii producției-cult "Clanul Soprano", considerat de mulți critici drept cel mai bun serial al tuturor timpurilor, sunt foarte fericiți.

Andreea Antonescu, declarații emoționante despre tatăl ei, La Măruță: „I-aș spune... iartă-mă”

Andreea Antonescu a oferit unele dintre cele mai sincere declarații despre tatăl ei care a murit în urmă cu 20 ani și a povestit despre noul ei tatuaj, în cadrul emisiunii La Măruță.

Fulgy, fiul Clejanilor, surprins la volan, deși are permisul de conducere suspendat

Ful Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani, Dan Manole Constantin Fulgerică (n.r. poreclit Fulgy), a fost surprins la volan, deși are permisul de conducere suspendat.

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Fugar condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru corupție, surprins de turiști români pe o insulă din Grecia | VIDEO

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.