Casa unde a luat naștere personajul Harry Potter, scoasă la vânzare. Prețul cerut

61903191
News.ro

Casa în care s-a născut personajul Harry Potter în franciză cinematografică omonimă, bazată pe seria de romane scrisă de J.K. Rowling, a fost pusă în vânzare pentru peste un milion de dolari

Casa, care se află în satul Lavenham, în comitatul englez Suffolk, se află în vânzare la un preţ de 1.292.714 de dolari, informează nme.com.

”Casa este istorică şi a devenit cunoscută, mai recent, pentru apariţia în «Harry Potter şi Talismanele Morţii/ Harry Potter and the Deathly Hallows»”, arată anunţul.

Casa a fost deţinută din secolul al XIV-lea până în secolul al XVII-lea de familia de Veres, cea mai bogată familie din ţară, după monarh, potrivit The Telegraph.

Regele Henry al VIII-lea ar fi vizitat această proprietate în timpul unei excursii de vânătoare, în 1498.

Casa are între altele, şase dormitoare, dintre care două cu băi proprii, o sală de recepţie, o cameră de desen şi două bucătării.

 

În spatele casei se află o grădină cu trandafiri, lavandă şi irişi, precum şi o terasă pentru servit masa.

Casa nu este potrivită, totuşi, pentru persoanele care vor să aibă parte de multă intimitate, pentru că uşa de la intrare, cu vânători sculptaţi pe ambele părţi, se află pe locul al doilea în clasamentul celor mai fotografiate uşi din Marea Britanie. Primul loc în acest clasament este deţinut de 10 Downing Street.

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea seriei ”Harry Potter”, a redevenit cel mai bogat autor din lume, după aproape un deceniu de când a mai deţinut acest titlu, surclasându-l pe americanul James Patterson, care va lansa în iunie 2018 o carte scrisă împreună cu Bill Clinton. Forbes a estimat că J.K. Rowling a câştigat 95 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2016 - 31 mai.

J.K. Rowling este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lume. Ea a devenit celebră cu romanele din seria ”Harry Potter”, o franciză literară care a stat la baza realizării a opt lungmetraje, ce au generat încasări de peste 7 miliarde de dolari pe plan mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61836740
Angelina Jolie și Brad Pitt se gândesc să renunțe la divorț
Angelina Jolie și Brad Pitt ar fi renunțat la divorț, după ce actorul ”a încetat să consumne alcool și a încercat să o câștige înapoi pe Angelina”, potrivit informațiilor apărute în presa internațională.
61902841
Trupa sibiană de folk-metal E-An-Na a obținut locul II la una dintre cele mai importante competiții de rock: Wacken
Trupa sibiană de folk-metal E-An-Na a obținut locul II la una dintre cele mai importante competiții de rock din Europa, și nu numai: Wacken Metal Battle, din Germania.
61902773
Rihanna, extrem de sexy în Barbados. Reacțiile amuzante ale fanilor
Reţelele sociale au fost în pragul colapsului după potopul de comentarii în legătură cu ţinuta Rihannei purtată la un festival din Barbados, ţara sa natală.