Cardi B s-a „predat” la poliție, după o bătaie într-un club de noapte din New York

61989756
Agerpres

Artista americană Cardi B s-a predat la poliție, luni dimineața, după ce Departamentul de Poliție al orașului New York a anunțat că fost depusă o plângere pe numele acesteia.

 

Oamenii legii investighează un incident care a avut loc în clubul de noapte Angels in cartierul newyorkez Queens, informează BBC News. Potrivit informațiilor apărute în presă, nouă persoane au vorbit deja cu polițiștii.

Incidentul a avut loc în 29 august, când două surori care lucrează ca barmanițe au fost agresate. Pentru moment, nu se cunoaște cu certitudine rolul jucat de Cardi B în această bătaie. Unii spun că ea plănuise să se ia de cele două fete, în timp ce alții spun că a fost o dispută spontană, legată de o relație.

Cardi B a fost implicată într-un scandal luna trecută, după ce s-a certat cu Nicki Minaj, la Săptămâna Modei de la New York. Potrivit acesteia, Minaj ar fi criticat-o pe Cardi B cu privire la modul în care își crește copilul. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61989682
In The Sport Light – Raluca Aprodu, pasionată și pasională

Începem săptămâna cu In The Sport Light și Raluca Aprodu. Pe Raluca am văzut-0 acum mulți ani la o zi de naștere a unei cunoștințe comune, dar nu am avut niciun fel de interacțiune.

61989653
Prima amintire a artistului Charles Aznavour despre România: „Le-am spus că ar trebui să facem și noi asta în Franța”

Marele artist francez Charles Aznavour, care a murit la vârsta de 94 de ani în locuința sa din orașul Alpilles din sudul Franței a vizitat România la începutul anilor 60.

61989537
Gwyneth Paltrow şi producătorul Brad Falchuk s-au căsătorit. Poza publicată de actriță

Actriţa Gwyneth Paltrow şi producătorul de televiziune Brad Falchuk s-au căsătorit după mai mult de trei ani de relaţie.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.