(P) Viitorul medicinei: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj inspiră prin inovație o nouă generație

62525495

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a derulat Competiția de Burse pentru Inovație.

Prin intermediul acestei competiții, au fost recunoscute proiecte inovatoare propuse de studenții universității, care au abordat teme actuale din domeniul medicinei: cercetarea medicală inovativă, algoritmi de management integrat pentru diferite patologii, optimizarea traseelor de pacienți, programe de suport pentru pacienți și educație medicală, precum și voluntariatul în comunități defavorizate.

Proiectul a fost realizat cu susținerea AstraZeneca România.

Evenimentul de premiere pentru proiectele câștigătoare a avut loc în prezența conducerii universității și a reprezentanților AstraZeneca România.

„Susținerea inovației în medicină și farmacie este esențială pentru progresul științific și pentru formarea viitorilor specialiști. Prin acest program, le oferim studenților nu doar o recunoaștere a muncii lor, ci și resursele necesare pentru a-și transforma ideile în soluții aplicabile, cu impact real asupra sistemului medical. Ne bucurăm de colaborarea cu AstraZeneca România și sperăm ca această inițiativă să inspire noi proiecte valoroase în beneficiul pacienților și sistemului de sănătate.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.

Întâlnirea a reprezentat o oportunitate de a explora noi direcții de colaborare între mediul academic și cel privat, al industriei farmaceutice bazate pe cercetare și dezvoltare, cu scopul promovării inovației în medicină prin proiecte concrete, care pot contribui la modernizarea sistemului de sănătate din România.

În acest context, Radu Rășinar, Director General AstraZeneca România, a reafirmat angajamentul companiei în susținerea tinerelor generații de cercetători și a inovației în medicină: „Parteneriatul cu UMF „Iuliu Hațieganu” reprezintă un pas important în direcția sprijinirii inovației în domeniul medical. Investind în educație și cercetare, contribuim la formarea unor specialiști pregătiți să facă față provocărilor viitorului. Ne dorim să continuăm să susținem tinerii pasionați de știință și să le oferim acces la expertiză, resurse și oportunități concrete de dezvoltare.”

Această competiție a reconfirmat rolul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ca promotor al excelenței academice și al inovației în domeniul sănătății, oferind studenților șansa de a se implica activ în proiecte de cercetare cu aplicabilitate practică.

Cinci echipe formate din câte trei studenți au fost desemnate câștigătoare, fiecare student urmând să primească o bursă pentru realizarea proiectului.

Printre proiectele premiate se numără o aplicație mobilă pentru raportarea efectelor adverse la chimioterapie, care permite pacienților oncologici să monitorizeze și să transmită în timp real reacțiile la tratament, facilitând ajustarea terapiilor. De asemenea, a fost selectată o platformă digitală personalizată pentru evaluarea riscului de rezistență la insulină, care analizează parametrii metabolici ai pacienților și oferă recomandări personalizate pentru prevenirea diabetului de tip 2. Un alt proiect câștigător este CrohnCare, o aplicație destinată pacienților cu boala Crohn, care optimizează comunicarea cu medicii și monitorizarea simptomelor. În domeniul imagisticii medicale, studenții UMF „Iuliu Hațieganu” au propus SMART MAMMO, un algoritm bazat pe inteligență artificială care îmbunătățește precizia evaluării exciziei tumorilor mamare, oferind suport decizional chirurgilor oncologi. De asemenea, un proiect inovator din domeniul neuroștiințelor, Mind in Motion, propune o platformă digitală interactivă pentru stimularea neuroplasticității, destinată pacienților cu deficiențe motorii sau neurocognitive, prin exerciții personalizate.

Prin aceste proiecte inovatoare, studenții UMF „Iuliu Hațieganu” demonstrează că pot contribui activ la progresul medicinei și la îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62525431
(P) Top 5 sfaturi pentru siguranța casei tale

Siguranța casei tale este o prioritate, iar măsurile simple, dar eficiente pot face diferența între o locuință protejată și o vulnerabilitate la pericole.

62525248
(P) Cum să planifici o escapadă romantică la IezerVenture Cabins

Dacă visezi la un refugiu romantic în mijlocul naturii, IezerVenture Cabins este destinația perfectă pentru tine și partenerul tău.

62525249
(P) Ultimele zile de reduceri la BlackSeaRama Golf&Villas, complexul de vacanță de lângă Balcic

Aflat pe pitoreasca coastă bulgară a Mării Negre, la doar 10 km de Balcic, BlackSeaRama Golf & Villas reprezintă mai mult decât un resort de lux de 5 stele – este o expresie a rafinamentului și intimității desăvârșite.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.