Patrimoniul României zace în condiții inacceptabile. Publicații valoroase putrezesc în depozitele Bibliotecii Naționale

Studii de caz sunt depozitele celor mai importante instituții de cultură din România. Acolo am văzut cât de bine știe statul să îngrijească moștenirile de miliarde de euro pe care marii artiști ni le-au încredințat. Pentru început ne oprim la Biblioteca Națională. În templul literaturii, al cărții românești, de mai bine de un deceniu, milioane de publicații - nimeni nu știe câte - stau închise în beci.

Publicații rare și valoroase, vechi de secole, putrezesc și sunt infestate cu mucegai. Gradul de contaminare este atât de mare încât în depozite nu se mai poate lucra decât cu echipament de protecție.

Suntem în subsolurile Bibliotecii Naționale a României. În templul literaturii românești cărțile suferă și au nevoie de decontaminare.

Citește și

Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

Biblioteca deține peste 12 milioane de publicații. Între 4 și 6 milioane, nu se știe numărul exact, sunt depozitate în astfel de condiții. Se numesc destructuratele. DD24 este doar unul din cele 14 depozite subterane unde, de mai bine de 10 ani, cărțile stau claie peste grămadă în praf, întuneric și umezeală. Au adunat cantități uriașe de mucegai și alți fungi toxici.

Riscul de îmbolnăvire este atât de mare încât personalul trebuie să se echipeze din cap până în picioare când umblă prin ele. Undeva în aceste depozite, nimeni nu mai știe unde, găsești de la cărți comuniste până la publicații din secolul 18, rare și valoroase.

Fostul ministru de externe Adrian Cioroianu conduce biblioteca de la sfârșitul lui 2021 și a moștenit această situație.

„Aceste depozite cred că reprezintă cea mai reală și gravă problemă a Bibliotecii Naționale
Știți câte aveți, exact, acolo?
Nu, evident că nu! Le estimăm după cantitate. Luăm la întâmplare câte 100-200 de publicații, le cântărim. Este vorba de milioane, probabil 5-6 milioane de unități. Mi s-a părut o idee puțin bizară să nu știi câte cărți sau câte colecții de ziare ai într-o bibliotecă.”

Adrian Cioroianu, director general Biblioteca Națională a României: „Ca să nu mai vorbim de surpriza pe care o au unii cititori. Care vin dacă cer o anumită carte sau o anumită colecție de ziare și le spunem că nu vă putem da. Nu știm dacă o avem sau nu știm unde e.”

Ani de zile biblioteca n-a avut bani și nici oameni să le scoată la lumină. Nu are nici acum. A început să facă ordine în depozite anul trecut, împinsă de la spate de Asociația Free Miorița, condusă de Iulian Angheluță. El i-a mobilizat după ce s-a dus la bibliotecă, a cerut mai multe publicații și a aflat că nimeni nu știa exact unde sunt.

Iulian Angheluță, Asociația Free Miorița: „Și apoi am zis, băi, trebuie să fac ceva pentru că mi se pare absolut inadmisibil să se întâmple așa ceva, chiar lângă mine, la câțiva pași.”

Iulian Angheluță, Asociația Free Miorița: „Statul e în dizoluție, nu doar pe partea de cultură. Pe partea de sănătate, pe partea de educație. El și-a luat mâna de pe noi, dacă vrem, da? Cu sau fără acordul sau acceptul cetățenilor. Ce se întâmplă aici la bibliotecă este doar o altă fațetă a faptului că el și-a luat mâna de pe noi.”

Iulian a strâns bani din donații, a cumpărat măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți, folii, cutii și paleți și a pus lucrurile în mișcare. De câteva ori pe săptămână își suflecă mânecile, intră în depozite unde curăță și sortează publicațiile. Îl ajută Cristi, singurul angajat al bibliotecii dispus să manipuleze cărțile contaminate.

Iulian Angheluță, Asociația Free Miorița: „Ne lipsește nouă, ca oameni, ne lipsește mentalitatea și puterea de a alerga la distanță. De a alerga constant și de a face lucruri pe durată. Ori asta ne-a lipsit întotdeauna, asta le lipsește și conducătorilor noștri și aici e foarte mult de lucrat. Ok statul nu se implică, până îl facem noi să se implice, ar trebui să ne implicăm noi și să ne dăm seama că e parte din noi! Aici nu e vorba de un act de comerț! Pentru mine, cultura și educația sunt nenegociabile! Și atunci tu trebuie să te gândești cum să facem noi să salvăm lucrurile astea pentru că cumva ne salvăm pe noi. Până când apucă statul să facă ceva!”

A convins o firmă de curierat să transporte gratuit cărțile la Centrul de Iradieri Tehnologice de la Măgurele. Acolo sunt introduse în cutii de aluminiu și intră într-o cameră de iradiere unde stau câteva ore sub radiații gama provenite de la o sursă de cobalt 60. Nici institutul nu le cere bani.

Valentin Moise, director IRASM: „Există certitudinea că radiațiile pătrund peste tot și omoară microorganismele respective de care trebuie să scăpăm. Radiațiile gama sunt la fel ca radiațiile X, foarte penetrante, dar nu produc radioactivitate în materialul care este radiat.”

După ce sunt decontaminate cărțile, se întorc la Bibliotecă unde trebuie desprăfuite. Un desprăfuitor profesionist costă zeci de mii de euro. Biblioteca n-are fonduri, iar Cristi este nevoit să improvizeze.

După desprăfuire, cărțile ajung într-un depozit unde trebuie inventariate, descrise într-o fișă și sortate. O altă muncă de Sisif care a căzut pe umerii Claudiei, pe care din când în când o ajută un voluntar.

Claudia: „Într-o lume ideală ar trebui să fie mult mai mulți, ar trebui să fie să zic, 50 de oameni.”

Adrian Cioroianu: „Până în momentul de față, cred că am dus ceva peste 11 tone. Ca să vă faceți o idee, 11 tone de carte … reprezintă vârful, vârful icebergului.
Deci în ritmul acesta o să fie curățate, catalogate, puse pe raft în câți ani.
A, nu, dacă am fi continuat în acest probabil că ne-ar fi luat vreo 300 de ani.”

Încetul cu încetul ies totuși la suprafață adevărate comori.

Claudia: „Am găsit, de exemplu, carte de secolul 17 străină și 18, sunt foarte amestecate, este ceea ce noi am văzut la o privire destul de superficială.”

Simona Noaptes este o tânără bibliotecară angajată recent la Biblioteca Națională. Ea este cea care a găsit două volume de Dimitrie Cantemir.

Cărțile tipărite în Franța secolului 18 ar trebui să ajungă de la subsol, la etajul 5, la Centrul Național de Restaurare. Mergem împreună cu Simona să înțelegem cât va dura vindecarea lor, dar și problemele cu care se confruntă sistemul. Gabriela Pisică este șefa departamentului de restaurare.

„Acestea două, de exemplu, ele când va putea vreodată să le ajungă rândul?
Într-o foarte lungă listă de așteptare, care poate să dureze, așa cum suntem acum și cum au involuat lucrurile... o viață!!”

Centrul Național de Restaurare a fost gândit pentru 30 de restauratori. Astăzi mai lucrează doar 5 care abia mai fac față. Munca este extrem de migăloasă și necesită cunoștințe aprofundate, iar salariile sunt mici. Se lucrează cu penseta și bisturiul pe fiecare milimetru pătrat. Restauratorii răspund inclusiv penal pentru aceste comori vechi de secole, așa că procesul durează.

O întrebăm pe șefa departamentului ce buget anual are pentru consumabile.

Gabriela Pisică, director departamentul de restaurare: „Bugetul pentru anul acesta este de 1000 de lei. - Nu este o greșeală de zerouri.
Și din banii ăștia într-un an teoretic ce ar trebui să cumpărați?
Gabriela Pisică, director departamentul de restaurare: Anul acesta 5 kilograme de aracet și câțiva metri de pânză de legătorie.”

De exemplu, departamentul nu-și permite să cumpere hârtie japoneză de mai multe nuanțe. Așa că restauratoarele apelează la improvizații pentru a obține culoarea potrivită fiecărei cărți.

Gabriela Pisică, Director departamentul de restaurare: „Facem un ceai negru foarte concentrat, scufundăm hârtia care urmează să fie adăugată originalului și când obținem nuanța dorită, o folosim.”

Pentru a fi restaurate cărțile vechi au nevoie de o analiză chimică și biologică. Este și cazul celor două volume de Cantemir.

Centrul de Restaurare a fost prevăzut cu un laborator complet echipat. Doar că cele 3 încăperi stau încuiate de mai bine de 4 ani, când ultimul angajat a ieșit la pensie.

Articol recomandat de sport.ro

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5