O INDUSTRIE ÎNCÂLCITĂ, partea I. Avem designeri talentaţi si niciun brand autohton care să concureze giganţii din modă

Avem designeri talentaţi care exportă creativitatea lor în colecţii de nişă, avem şi fabrici gata să producă. Şi totuşi niciun brand autohton care să concureze giganţii suedezi sau spanioli. Asta şi pentru că autorităţile noastre, deşi au înţeles că e o industrie cu potenţial, nu fac mai nimic ca să o ajute.

Ne-am dus la autorităţi ca să le întrebăm ce strategii au. Ne-am lovit de un zid de incompetenţă.

Într-o industrie de 3 mii de miliarde de euro, România e etichetată ca fiind mâna de lucru a marilor case de modă şi a giganţilor din industria de fashion.

Citește și

România, te iubesc: EUROPA, AŞTEAPTĂ-NE: VENIM PE JOS! Emisiunea integrală din 15 noiembrie 2018

Prada, Hugo Boss, Viviene Westwood, Max Mara şi alte branduri de lux îşi cos colecţiile în fabricile româneşti.

România e pe care să-şi piardă locul pe etichetele brandurilor străine făcând culoar vecinilor care lanseaza colecţii noi de preţuri mici şi timpi de livrare atrăgători. Într-o competite atât de mare, fabricile româneşti trebuie să-şi redeseneze strategiile ca să nu pună lacăt.

Pe de altă parte, marii producători au înțeles că e momentul să defileze cu branduri proprii. Unii le-au lansat deja. Alţii au plecat la vânătoare de tineri designeri

În acest moment 9.000 de jucători din industria de haine din România depind de deciziile distribuitorilor de haine care joacă în funcţie de preţ şi care sunt pregatiti să plece spre alte ţări, dacă găsesc preţuri mai mici.

În 70% din fabrici se face muncă de asamblare, adică clienţii plătesc doar mâna de lucru, iar angajaţii încasează salariul minim pe economie. Fac munca brută pentru că personalul calificat nu mai există. 81% dintre angajatori se plâng ca nu găsesc meseriaşi.

Paradoxal, într-una din cele mai sărace țări din Europa, pasiunea pentru haine se traduce în cifre de afaceri de 5 miliarde de euro anual potrivit unui raport Keyfin. Exportăm hainele cusute la noi ca să plătim mai apoi de 10 ori preţul celor importate.

Aşadar, pe o piaţă flămândă de clienţi, România ar putea să se impună, dacă ar apărea branduri autohtone.

În ultimii ani România a exportat creativitarea designerilor români. Unii dintre ei au devenit preferații strarurilor de la Holywood şi îşi vând hainele pe cele mai cunoscute site-uri de modă.

România are o pepinieră de oameni talentaţi, are şi infrastructură de fabrici şi totuşi niciun brand competitiv în zona de mass market. Asta şi pentru că politicile economice trasate de autorităţi n-au susţinut această industrie.

În teorie, autorităţile au înţeles că industria textilă poate fi profitabilă pentru stat şi au inclus-o în strategii de dezvoltare având în vedere că anual pleacă la export haine în valoare de 5 miliarde de euro.

Ca să aflăm cum susţine statul o industrie considerată strategică, Paula Herlo a cerut un interviu ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă. A refuzat, însă Paula a avut ocazia să-l întrebe despre asta când a ieşit în faţa presei ca să anunţe ce-a făcut în şase luni de mandat.

Dănuț Andrușcă, ministrul Economiei: "Faptul că eu am ales să am o prezență media discretă şi să declin interviurile televizate nu afectează bună comunicare şi nici rezultatele obţinute".

În spatele ministrului sunt aliniaţi secretarii de stat. Echipa, pe scurt.

Competitivitatea se defineşte ca fiind capacitatea de a face faţă concurenţei, în cazul de faţă marilor branduri străine. Aşadar, reţinem funcţia domnului Bodea ca fiind responsabil de creşterea competitivității industriei româneşti ca să-l întrebăm despre strategie, NU înainte de a asculta cuvântul de final al ministrului Andrușcă: "Despre mine susţin că sunt omul faptelor, nu al vorbelor, mă consider discret şi onorat să muncesc pentru ţara mea. Mulţumesc!"

Mulţumim şi noi pentru prezenţă, pentru că de întrebări n-a vrut să audă, el nefiind un om al vorbelor. Cu faptele încă-l mai aşteptăm. Ne îndreptăm atenţia spre Călin Bodea, secretar de stat pentru industrii. 

Ne-am dus la minister să ne întâlnim cu experţii aşezaţi în jurul secretarului de Stat Călin Bodea.

Paula Herlo: Ce măsuri aţi luat pentru a creşte competitivitatea?
Calin Bodea: Aş începe prin a spune că Ministerul de Economie este... 
Paula Herlo: Ce a făcut Ministerul concret?

Discuţia a fost preluată de expertele din minister care ne explică faptul că aceste strategii ajută fabricile care activează într-unul din cele zece domenii pomenite în strategie să acceseze fonduri guvernamentale ca să ofere pieţei produs.

Înainte de anii '90, de pildă, România era al cincilea mare exportator mondial de ŢESĂTURI de bumbac. Astăzi, în ţara se mai produce doar 2% din cantitatea de odinioară.

Din 86 de filaturi şi ţesătorii de bumbac, astăzi mai funcţionează doar opt. Prodin e una dintre ele.

Aflată la marginea Bucureştiului, fabrica a fost construită în urmă cu 50 de ani. Azi e aproape la fel şi de aceea am avut senzaţia că ne întoarcem în timp. Ghid ne e directorul Paul Vasile, care şi-a traiat tinereţile aici. Lucrează cu fire şi fibre din 1972, iar după Revoluţie a preluat conducerea fabricii privatizata prin sindicatul angajaţilor. Cele mai multe maşini sunt din perioada comunistă cu excepţia unui echipament cumpărat de la Fabrica de Textile Unirea.

Textile Unirea a fost privatizata prin metoda MEBO, prin care fabricile au trecut în proprietatea salariaţilor.

Cristina Chiriac, fost şef al Agenţiei de Valorificare a Activelor Statului, a studiat felul în care s-au făcut aceste privatizari şi a publicat analiza într-o carte.

800 de fabrici din industria textilă primară, unde se produceau fire, ţesături, nasturi, ace şi chiar maşini de cusut au dispărut.

Pe locul lor au apărut uriaşe cartiere rezidenţiale. Cum e şi cazul fostei fabrici Unirea, care a fost demolata pentru a se construi blocuri, în cartierul bucureştean Dristor. Tot acolo exista o fabrică de ace, dărâmată şi ea. 

Cristina Chiriac spune că privatizările au fost coordonate de 30 de angajaţi care, dacă ar fi să ne luăm după cifre, privatizau 4-5 fabrici pe zi.

Scenariul pare plauzibil având în vedere că azi, fabricile de confecţii cumpăra materie primă din străinătate. De aceea fabrica Prodin pare un loc exotic într-o industrie compromisă. În secţii mai sunt doar 30 de angajaţi din cei peste 1.500 câţi existau în perioada comunistă.

În Paul Vasile e toată ştiinţa fabricii. Ştie totul despre fire, fibre şi ţesături. Îşi aminteşte cu nostalgie de anii în care se făceau exporturi de milioane de dolari către Rusia şi America.

După Revoluţie fabrica a intrat în malaxorul tranziţiei spre economia de piaţă.

Cam toate fabricile au ajuns la fier vechi în vreme ce sute de mii de angajaţi au fost nevoiţi să se reorienteze. Unii au ales să plece în străinătate. În urma lor au rămas ruinele vechilor secţii.

Prodin a rezistat pentru că o vreme a găsit piaţa de export pentru produsele din bumbac, in şi cânepă pe care le fac în fabrică. Nemţii cumpără în sepcial prosoape de bucătărie româneşti.

Canotorul român Ivan Patzaichin, de patru ori laureat cu aur la Jocurile Olimpice, are deja un brand de haine cu care face furori pe piaţa internaţională. E singurul client român şi poate cel care va ajuta fabrica să meargă mai departe.

Plănuieşte să lanseze o colecţie de haine cu materie primă 100% autohtonă.

Articol recomandat de sport.ro

Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL