MagiCamp, locul în care copiii cu probleme oncologice uită de suferință și își regăsesc copilăria

MagiCamp este o tabăra în care ajung copiii cu probleme oncologice, un loc special gândit pentru ei. Aici, micuții uită de boli, suferință, tratamente și își recâștigă copilăria pe care au pierdut-o prin spitale, luni și ani la rând.

Se joacă, se încarcă de energie, găsesc puterea să lupte cu ajutorul specialiștilor și voluntarilor. De ajutor au nevoie nu doar copiii, ci și părinții lor, pentru că odată ce această boală cruntă lovește un copil, toată familia are de suferit.

Așa că au apărut MagicHome, case în care părinții pot să doarmă, MagicBox, pachete care pornesc în fiecare lună spre familiile cu probleme, MagicTiket, o aplicație prin care cei care au probleme pot să găsească locuri în care manancă și dorm gratis.

Citește și

MagicHome, casa “construită” de peste 100.000 de români, inaugurată în noiembrie

Află cum poți ajuta pe: www.magicamp.ro și www.magichelp.ro.

Adoptă un MagicBox pe gpsmaps.ro/magicamp.

Acești copii și-au pierdut copilăria din cauza unor boli cu nume complicate care i-au țintuit prin spitale, luni și ani la rând. Acum și aici o recâștigă și se bucură din plin de ea.

Mulți dintre ei au venit aici de pe patul spitalului și tot acolo se reîntorc peste câteva zile. Până atunci însă se distrează nespus, se încarcă de energie și voie bună. Aici e MagiCamp - o tabără gândită pentru ei, pentru copiii cu probleme oncologice. Sloganul locului e "Joacă la greu!" și după cum bine se vede chiar așa se întâmplă.

În spatele acestor zâmbete se ascund poveșți greu de închipuit, o suferință uriașă care ar putea fi îndulcită dacă sistemul nostru de sănătate ar funcționa. Din păcate, spitalele noastre nu sunt în stare să îi facă pe acești copii să-și ducă bătălia pentru viață în condiții civilizate. Există tratamente cu chimicale pentru boală, dar prea puțină grijă pentru sufletele și mințile lor. Or, asta în lupta lor pentru viață, contează enorm.

Iustina: “E urât. Stai în spital o lună. Și e îngrămădeală tare. Îți face numa injecții. Mie mi-e frică. Uite, aici mi-a făcut, unde e alunița asta mică. Și-o zis că trebuie să mă operez la mâna și m-am speriat. Îngrămădeală. Doctori care țipau la copii. Spuneau vino la analize. Și mie mi-e frică să fac analize.“

Iustina are 6 ani, este din Bârlad. A trecut prin mai multe spitale din Moldova. Alin e din Constanța. Vine în Bucureșți la tratament.

Alin: “Nu putem să ne jucăm, că dacă e doctora de gardă nu se poate. Pentru că ne ceartă. Nu s-aude nici musca. Când e doctora de gardă. Nu îmi place la spital. Dar m-a încurajat mama mea. Eu pe ea… până la urmă am zis că nu dăm înapoi.”

În spitale, fiecare își găsește sprijin și putere cum știe mai bine. Prea mulți doctori pur și simplu nu știu să comunice cu acești micuți, iar specialiști care să le țină psihicul sus, să îi ajute să iasă din depresii, să le dea speranță, lipsesc în foarte multe spitale, așa cum lipsesc și locurile de joacă pentru ei.

Într-o dimineață de duminică, un microbuz a oprit în fața Spitalului de Oncologie din Bucureșți. Puștii se pun pe drum, iar în urma lor părinții își șterg lacrimile. Pentru copii, dar și pentru părinți, urmează o săptămână de relaxare. După aproape două ore, mașina oprește în fața bisericii din Brănești, un sat din Dâmbovița. O armată de voluntari îi așteaptă și așa începe fiecare tabăra în MagiCamp.

Sunt adunați din toată țara. Unii au înfrânt boala, și acum sunt doar în supravegherea medicilor. Alții însă mai au de luptat. Primul popas îl fac în foișor unde fiecare își arată talentele.

După ce gheața e spartă,toată lumea se îndreaptă spre camerele în care vor locui o săptămână.

Fiecare copil primește un pat și un cufăr în care își așază bagajele. În această serie sunt 28 de copii. Și cam tot atâția voluntari care le sunt în orice clipă aproape și non-stop aici există un medic și o asistentă. Tot voluntari.

Și distracția începe. Au la dispoziție o săptămână în care vor uita de spital și de toate chinurile prin care au trecut. Vor copilări. Simona este un munte de voință. O bună bucată din această vara și-a petrecut-o în MagiCamp. Am întâlnit-o prima dată pe un pat de spital acum 3 ani.

Simona: "Pentru mine a devenit casa mea acest loc. Când mă duc acasă e ceva străin. Și când vin aici e ca și când m-aș duce acasă.”

Era toamana lui 2016 și mărturia unui copil care luptă de luni bune cu o boală nemiloasă, care face selecții de neînțeles. Pentru Simona, spitalul devenise acasă. O casă din care lipseseau multe. Holul îngust era, și a rămas și azi, singurul spațiu de joacă pentru micuții pacienți. Pe secția de oncologie nu există toalete și dușuri în saloane, iar părinții sunt nevoiți să se înghesuie noaptea în același pat lângă copiii lor sau să doarmă pe un scaun. Spera atunci să nu mai stea prea mult în spital, dar n-a fost așa.

Simona: “Am avut o recidivă la un an după și a trebuit să îmi amputeze piciorul. Și după 7 luni am avut a doua recidivă la coloană și am făcut tratament. Nu a dat randamant.”

Așa că luptă în continuare, iar MagiCamp e o adavarata gură de oxigen.

Pe dealul din apropierea taberei e ziua în care toată lumea se cățără prin copaci în parcul de aventură construit special pentru ei, iar Simona e pe cale să le demonstreze tuturor câtă ambiție poate să stea într-un copil. De jos toată lumea o încurajează.

Cu sufletul la gură, Ruxandra Vidlescu îi urmărește fiecare mișcare. E medicul care stă în permanentă cu aceșți copii în tabără.

Ruxandra Vidlescu, medic: “Tabăra asta e locul unde ei redevin copiii sănătoși care au fost înainte de diagnostic. Și asta am văzut-o în fiecare an. Și odată cu dagnosticul, toată viața lor se schimbă și se întorce fix cu fundul în sus. Și odată ce își termină tratamentul și vin aici încep să redevină copiii aia care nu vor decât să se joace. Încep să își recapete toate visele, dorințele… Se joacă și uită cât vin aici că au fost bolnavi și vor să își redobândească viața.”

Simona: “În această săptămână uiți de absolut toate, toate probelemele. Nu mai ai nimic în minte legat de spital sau așa, e nu știu, e magic. E chiar magic… Activitățile, voluntarii, oamenii, sufletul lor. Absolut tot ce e aici e minunat și magic.”

După mai bine de o oră, Simona a parcus tot traseul suspendat, care și pentru mulți adulți poate fi destul de dificil. Ea reușit.

În acest loc, toți formează o mare familie. Se ajută și se încurajează unii pe alții, sunt adevărate lecții de voință, de viață. Împreună găsesc forța de a merge mai departe.

Simona: “Trebuie să te gândeșți că trebuie să trăiești viața. Că doar o viață avem, trebuie să facem tot ce ne dorim să ne urmăm visele. E foarte greu să ajungi pe o linie de plutire și trebuie să lupți și să îți găsești și anumite lucruri pentru care trebuie să lupți. Dacă ai un vis, lupți pentru acel vis.”

Vlad Voiculescu este cel care a pornit toată această poveste în primăvara lui 2014. S-a inspirat dintr-un documentar. Era prezentarea unei tabere construite de actorul Paul Newman, peste Ocean. Un loc în care copii cu afecțiuni grave aveau șansa de a se distra, în care capătătau puteri pentru a lupta cu boala și unde erau din nou copii.

Vlad Voiculescu, fondator MagiCamp: “Când am văzut filmulețul ăla am zis că dacă fac asta până mor atunci aia e o treaba.”

S-a pus pe strâns bani din donații și a transformat casa părintilor, curtea și atelierul în care tatăl sau avea o mică afacere într-o tabără, iar în august 2014 aici a venit prima serie de copii.

Cristina: “Tabăra asta e așa de liniștită, așa de frumoasă. Asta nu a fost la taberele la care am mai fost. Super tare, genial!”

În 2014, au fost două grupe de copii. Două săptămâni, 31 de copii în total. Și de atunci acest loc s-a tot dezvoltat. S-a construit o clădire nouă în care copiii sunt cazați, curtea s-a reamenjat, iar vechile ateliere au fost transformate într-o sală de sport. Anul acesta, în MagiCamp au fost 12 serii, fiecare câte o săptămână, în total 270 de copii. Iar din 2014 până acum, pe aici au trecut peste 800 de copii. Și tot atâția voluntari. Bogdan Ciuhat este directorul taberei.

Bogdan Ciuhat, director MagiCamp: “Am văzut la televizor povestea asta și până s-a terminat reportajul deja mă inscrisesem. Și lucrul asta l-am făcut așa, cu ochii în lacrimi, pentru că mi s-a părut incredibil.”

A ajuns aici în 2015, iar de atunci și-a petrect toate verile în tabăra.

Maia și Gabi au fiecare câte o poveste tulburătoare. Și pe Maia am întâlnit-o acum 3 ani, în spitalul Marie Curie din Capitală. Și ea lupta pe atunci, de luni bune, într-un salon strâmt și gri.

Cătălina Păduraru: “Când auzi, spui Doamne ferește și mergi mai departe. Dar când ți se întâmplă ție e cumplit. Nu accepți. La început nu accepți ideea, după aia spui nu se poate și după aia cauți soluții.”

În bătălie a pierdut un picior, dar a învins. Acum e bine. În spital s-a împrietenit cu Gabi, iar legatura lor a devenit atât de strânsă încât se completează și ajută din instinct. Amândouă au parcurs traseul suspendat dintre copaci.

Maia: “Distracția, toată energia asta ajută să uiți. Ajută să uiți prin ce ai trecut prin spital, prin ce treci acum probabil. Te ajută să te distrezi. Sa te desprinzi un pic de partea tristă a poveștii. Să recuperezi anii pierduți în spital.”

Privind la acești copii, realizezi magia care se întâmplă aici. Psihologii numesc aceste locuri "ancore" pe care micuții pacienți le aruncă în timp, luptă și trăiesc cu speranța că anul următor se vor întoarce aici. Să copilărească.

Ruxandra Vidlescu, medic: “Sunt atât de simpatici, că imediat cum se termină tabăra, prima jumătate de an e: ‘Ce frumos a fost în tabără!’ și cum trecem de Anul Nou sunt: ‘Când plecăm în tabăra următoare?’”

Articol recomandat de sport.ro

FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”