Județul din care nici hoții nu mai au ce fura. Clanurile politice au sărăcit Gorjul
JUDEȚE LA STĂPÂN! GORJ, partea I. Astăzi continuăm să radiografiem județe cu potențial economic mare, cu resurse naturale și umane bogate, dar care nu se întorc în calitatea vieții locuitorilor.
Astăzi mergem în nordul Olteniei, în Gorj, județ din care provin o grămadă de politicieni influenți în guverne post-decembriste. Fostul premier Victor Ponta, parlamentar de Gorj, primul președinte al FSN Gorj și prefect în două mandate este actualul secretar general al guvernului Dancilă, Toni Greblă, iar lista este lungă. Un județ lipsit de legături rutiere și ferovire, condus de condamnați penal și politicieni lipsiți de viziune pentru viitor.
Unul dintre județele care a pierdut cea mai mare populație în ultimii 30 ani de tranziție neterminată este Gorjul. Bogat în resurse naturale variate, cărbuni, gaze sau petrol, păduri și ape, dar sărac în realizări și politici publice în folosul cetățenilor.
Județul din nordul Olteniei are un potențial economic mare, cu turism diversificat, cu moștenirea valoroasă a lui Brâncuși, dar și cu baroni locali care au lăsat în urmă lor un dezastru greu de imaginat și au împins Gorjul într-o zona nemeritată în coadă clasamentelor în topul calității vieții.
Ion Călinoiu, fost președinte CJ Gorj: “Județul Gorj nu-i bogat de astăzi, îi bogat de când există pământul și județul Gorj, am spus-o de fiecare dată, a subvenționat statul român. Un județ bogat în cărbune, un județ bogat în petrol, un județ turistic, un județ spiritual cu operele lui Brâncuși și sigur nu a primit ce a trebuit.”
Ion Iordache, președinte ALDE Gorj: “Pentru că suntem puturoși, pentru că nu ne-a forțat nimic în istorie, dacă ai avut de toate și am avut conducători proști, slabi. Este județul care a pierdut aproape un sfert din populația sa, 100 de mii de gorjeni au dispărut în ultimele trei decenii, au plecat care încotro, în căutarea unei vieți mai bune departe de locurile natale.”
“Nici hoți nu mai avem pe aici, nu mai au ce fura, nici fier, nici nimic, nimic…”
Clanurile politice, personaje nocive unei dezvoltări normale, migratori politici lipsiți de scrupule arată un județ capturat și furat bucată cu bucată. La nivelul județului a lipsit o viziune de dezvoltare coerentă, deși s-a făcut o strategie socio-economică încă din 2007. Doar pe hârtie.
Ion Călinoiu a fost președintele Consiliului Județean Gorj timp de trei mandate și i-a succedat lui Nicolae Mischie, condamnat la 4 ani de închisoare pentru fapte de corupție, cel care a fost considerat unul dintre cei mai puternici baroni locali ai Romnaniei. Între timp Mischie a decedat, iar Calinoiu probabil că astăzi ar fi fost la al patrulea mandate, dacă n-ar fi fost găsit incompatibil pentru că a încasat bani și din alte funcții și condamnat și el la 4 luni de închisoare cu suspendare. A rămas consilierul președintelui de Consiliu Județean, iar în ultima perioada a devenit șeful Apelor Române din Gorj.
Ion Călinoiu, fost președinte CJ Gorj:
“-De ce la Gorj n-au venit investitorii? Nu există o șosea expres care să lege, nu există facilitate pentru investitori?
- Văd că dvs șțiți răspunsurile, deci în primul rând este infrastructură care este determinantă.”
Județul are o infrastructură rutieră destul de bună, mare parte moștenită înainte de ’89. Marea problemă este legătură cu restul țării și, de ce nu, cu Serbia sau Bulgaria, ca potențiale piețe pentru produse româneșți.
Motru este una dintre localitățile cele mai afectate din județ de închiderile de mine și depopularea masivă. Ion Tudor este șeful Drumurilor Naționale din Gorj și tatăl viceprimarului din Tg. Jiu.
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj: “În China e fiul meu cel mare, Adrian, viceprimarul, și era încântat că a mers cu trenul și a făcut într-o oră și 40 de minute distanța cum ar veni Târgu-Jiu- București."
Înainte de 1989 ofițer la Securitate, după ‘90 șef în SRI Gorj, fost șef al Poliției comunitare, al Protecției Consumatorilor, dar și șef al Gărzii de Mediu, Ion Tudor e mândru de realizările sale.
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj:
“-Câți ani trăim noi? Cât o vrea Dumnezeu!
-Și un expres în cât timp se face?
-Depinde de expres, depinde de termene, dar sunt convins, doi ani pentru rezolvarea...
-Stiți câți ani au trecut de la Revoluție?
-Chiar credeți că nu știu? Am trăit Revoluția. Care revoluție? Mișcarea revoluționară din decembrie, mișcarea românior care au ieșit în stradă și i-a încurcat când a făcut-o.
-În câți ani se face un expres? În 30 de ani nu s-a făcut.
-Nu s-a făcut că nu s-a început. Dar în momentul în care se începe, se face, dar să se înceapă. De dată asta este momentul. Urmează cei doi ani, dar sigur va fi mai repede, studiul de fezabilitate, și celelalte... Curaj, privirea sus, dragul meu, îți par mult doi ani? 30 de ani au fost. Noi nu vorbim ce a fost. Hai să ne gândim la ziua de azi și la ziua de mâine.”
Despre o șosea expres care să lege Filiașul de Tg. Jiu se vorbește de ani de zile. Cei din Opoziție sunt neîncrezători.
Dan Vîlceanu, președinte PNL Gorj: "E o minciună de care ne-am săturat cu toții."
Cel care conduce acum Consiliul Județean este Cosmin Popescu, fost PDL, actual PSD, și el cu o condamnare penală la doi ani cu suspendare. Cu ani în urmă a fost acuzat de favorizarea infractorului, șeful sau din Ministerul Economiei, Ionel Manțog, o altă eminență cenușie a Gorjului.
Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj: “Pentru noi este vital un drum expres care să ne lege de Craiova, care să facă joncțiunea, pe viitor, cu drumul expres Craiova-Piteșți și mai departe către București. Și cel mai important, cu aeroportul din Craiova.”
Șoselele de mare viteză din Oltenia sunt doar pe hârtie.
Cosmin Savu: “Cea mai mare investiție din Tg. Jiu este șoseaua de centură. Cea care ar fi trebuit să degreveze traficul din oraș. O investiție de 100 de milioane de lei. Mare parte dintre ei, bani europeni. În 2016 ar fi trebuit să fie recepționată. Vedeți în ce stadiu este. Din păcate cei din Tg. Jiu nu vor beneficia de această lucrare nici în următorul an.”
Din 2014, s-a început o șosea de centură pentru municipiul Tg. Jiu, cu un proiect din 2012. Lucrările au fost inaugurate în campania electorală de premierul Ponta, el însuși deputat de Gorj la acea vreme.
Marcel Romanescu, primar Tg. Jiu:
-S-a terminat centura…
- Nu, dacă privim strict panoul, da, s-a terminat…
-Ce-ar însemna pentru oraș?
-Foarte mult. Gândiți-vă că astăzi toți care vor să traverseze dinspre nord spre sud și dispre est spre vest tranzitează centrul municipiului Tg. Jiu.”
Cel puțin 30% din traficul care aglomerează zona centrală ar fi deviat pe această centură a municipiului.
În 2016 Șoseaua de Centură ar fi trebuit să fie funcțională, dar nici pomeneală. Ba mai mult, în 2017, la un an după ce pe șoseaua ocolitoare ar fi trebuit să circule mașini, se pune în discuție schimbarea proiectului.
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj:
“-De ce s-au întreput lucrările?
-Pentru că era nevoie de o schimbare de soluție.
-Nu s-a știut în 2012-2013?
-Numai Dumnezeu le știe pe toate, dragul meu.
-În 2016 trebuia să fie gata și se discută despre o nouă soluție în momentul în care trebuia să fie gata?
-Este posibil orice, când te duci pe teren și intri cu cizmele în mocirlă, constați că lucrurile nu stau chiar așa.
-Nu s-a făcut expertiză la început?
-Intrebați-i pe cei care au făcut-o, nu compania a făcut-o.
-De ce nu s-a făcut?
-Nu s-a făcut, dar se va face. Și Gorjul se va bucura de o variantă de ocolire modernă.
-Când?
-Dacă ne apucăm în toamna asta, cred că mai sunt trei puncte unde sunt opere de artă foarte importante. Lăsăm și constructorul care vine să-și spună punctul de vedere.”
Vinovați au fost și cei de la primărie, care nu au eliberat toate actele la timp.
Marcel Romanescu, primar Tg. Jiu: “Din 2012 se vorbește de acest proiect și primăria a stat în pasivitate. În 2017, când am venit primar, la un an după ce această lucrare trebuia finalizată, am realizat că nu era realizat cadastru sistematic pe nicio porțiune pe zona unde trebuia realizată centura municipiului Tg. Jiu.”
Cel care a condus primăria din Tg. Jiu din 2000 până în 2016 este Florin Cârciumaru, acum senator. Am încercat să stabilim de câteva ori un interviu cu cel care acum fuge de camera de filmat.
Anul trecut s-a reziliat și contractul cu cei care ar fi trebuit să termine lucrarea, italienii de la Collini Lavori.
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj: “Din păcate, datorită unor fapte, femonene, cauze independente de noi, a fost nevoie să se rezilieze contractul pe cale amiabilă, pentru a găsi soluția cea mai bună pentru a se finaliza această construcție.”
Cristian Tudor, fiul șefului de la drumurile gorjene, el însuși angajat la Direcția Națională a Drumurilor Gorj, a fost unul dintre consultanții constructorilor italieni prin firma la care este unic acționar - Mediuserv Logistic SRL. De altfel, Cristian Tudor nu încasa bani doar de la cei care ar fi trebuit să facă șoseaua ocolitoare, ci și de la alte firme care lucrau pe drumurile administrate de tatăl sau.
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj:
“-Nu au existat suspiciuni asupra relației fiului dumneavoastră cu Colini?
-Suspinici? Suspiciuni au existat. Spre surprinderea unora și, din păcate pentru ei, rezultatele făcute de instituții arată că n-a fost încălcată legea."
Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj:
“-Există perspectivă să se termine drumul ăsta vreodată?
-Da. Nouă ni s-a spus acest lucru.
-Sunt ditamai bălăriile acolo.
-Știu, am fost și eu, și am fost cu ministrul Cuc. Ei trebuie să înțeleagă că trebuie terminată procedura de achiziție.
-Anul acesta cu siguranță nu o vedem.
-Realizată? Exclus! Nu putem fizic să vorbim…
-Trebuia terminată din 2016!
-Perioada convențională, știm că din noiembrie nu se mai lucrează..."
Ion Tudor, director Drumuri Naționale Gorj:
“-Dați-mi un termen.
-Nu pot să dau un termen. În momentul în care nu știm momentul în care se apucă constructorul. În momentul în care se apucă constructorul, pot și eu, ca cetățean, să mă pronunț?
-Sunteți director al Drumurilor.
-Nu, ca cetățean. Că director, dacă iei de unul singur hotârea și-ți dai cu părerea, înseamnă că plutești.”
Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj:
“-Ce mai face Întreprinderea de Drumuri și Poduri astăzi?
-La acestă dată este în stare de insolvență."
Consiliul Județean Gorj deține o Întreprindere de drumuri și Poduri, înființată înainte de 1989.
Ion Călinoiu, fost președinte CJ Gorj: “Am lucrat cu Drumurile pe contracte cadru în toate cele trei mandate pe patru ani și le-a câștigat de fiecare dată. Pe ultimul mandate, când să plec, s-au încurcat lucrurile, s-a întâmplat c-a venit o firma concurentă, s-a întâmplat că la deschiderea ofertelor a avut o sumă foarte mică oferta financiară decât a IDP-ului și de-aci și până aici presiuni…”
Un consorțiu de firme - Ydail Construct, Romstrade și Metalcolect, au scos în 2016 de la licitație IDP-ul și au câștigat un contract cadru întins pe patru ani pentru reparația și întreținerea drumurilor din județ. Valoarea totală: 33 de milioane de euro.
Marius Florică, director IDP Gorj:
“-Fiind pe locul doi ca preț am pierdut acea licitație. Și a câștigat un alt consorțiu? Ydail, Romstrade…
-Este unul dintre motivele pentru care sunteți în insolvență?
-Unul dintre motive… această firma a fost înființată acum 50 de ani tocmai pentru acest scop: întreținere, reparații drumuri județene, oamenii erau pregătiți pentru așa ceva, utilajele specifice…”
Ydail Construct este controlată de unul dintre cei mai bogați oameni din județ, șeful ALDE Gorj.
Ion Iordache, președinte ALDE Gorj: “IDP-ul și orice societate trebuia să funcționeze pe aceleași principii pe care funcționează toate, dar de ce IDP-ul trebuia să fie favorizat de către CJ?”
Romstrade din Tg. Jiu a fost înființată în 2001 sub numele de Consorțiu SA și îl avea la începuturi printre acționari pe… Ion Călinoiu. Acesta își cedează acțiunile în 2006 unui apropiat, Ilie Preoteasa, pentru ca treptat să fie cumpărate de grupul Yadail controlat de Ion ordache.
Ion Călinoiu, fost președinte CJ Gorj:
“-Ydailul era al unuia din apropiații dvs, Iordache.
-Exclus așa ceva!
-Și la Romstrade ați fost acționar pe vremuri, în 2001.
-Eu nu am semnat procesul verbal de adjudecare al comisiei.
-Dar ați fost acționar în Romstrade, cum se chema?
-Am fost înainte, în 2003, înainte de a fi președintele CJ.
-Aia e în consorțiul care a câștigat.
-Dar n-are nicio legătură cu treaba asta. Eu nu am semnat procesul verbal al comisiei care a dat câștigătorul.
-Pare așa o încrengătura între aceleași personaje.
-Păi suspiciunea asta nici pe mine nu mă lasă deoparte, dar nu spun ce gândesc, ce fac și nimeni nu m-a determinat să nu fiu cu picioarele pe pământ.”
Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj:
“-Mai revin cu o singură întrebare pe infrasctură. Ce face IDP-ul, moare?
-La această dată, lichidatorul judiciar și administratorul judiciar au încercat să intre în anumite proceduri de achiziție cu alți operatori, pentru că nu dețin capacitatea umană, pentru că au emigrat către alte zone. Îmi e greu să vă dau acum un răspuns. Dar având în vedere portofoliul de comandă de la această dată, îmi e greu să vă dau un răspuns privind această entitate".
În ultimii ani, firmele controlate de Iordache au devenit cel mai puternic grup de construcții din județ și puține sunt contractele pe care le pierd.
Compania controlată de șeful ALDE Gorj a fost și în centrul altor scandaluri penale. Opt primari din Gorj și Dolj au fost reținuți și trimiși în judecată alături de administratorul firmei lui Ion Iordache. Edilii au fost acuzați că au primit șpăgi pentru derularea unor lucrări de construcție executate de Ydail.
Ion Iordache, președinte ALDE Gorj: “În momentul de față toate firmele de construcții, dar absolut toate, au atâta de lucru, că nu pot să facă.”
Dosarul trenează în instanțe din 2015, iar anul acesta interceptările din dosar au fost anulate după decizia CCR.
Ion Iordache, președinte ALDE Gorj: “Erau niște interceptări care doar dovedeau că oamenii aia se întâlneau. "Salut, ce faci, ne vedem și noi?", dar atât. Nu are legătură cu obiectul, alea erau doar că respectivii se întâlneau.”
Sursa: Pro TV
Etichete: Romania te iubesc, gorj, drumuri, infrastructura, Cosmin Savu, judete la stapan,
Dată publicare:
06-10-2019 00:00