Medicul care nu a reuşit să plece din ţară din cauza birocraţiei iar acum ajută bolnavii şi în timpul liber

×
Publicitate

Birocrația din România l-a împiedicat să plece din țară, când a terminat rezidențiatul, așa că a rămas aici și și-a încercat norocul în sistemul privat.

Acum, la câțiva ani distanță de acel moment, nu regretă decizia. Spune că lucrează pe aparatură la fel de bună ca în Occident. Este unul dintre cei mai buni imagiști din țară, iar interpretările lui au dat o nouă șansă multor bolnavi.

Într-o pădure de la marginea orașului Târgu Mureș, o familie de doctori și cățelul lor se plimbă de câte ori au ocazia.

Momentele de relaxare ale familiei sunt uneori întrerupte de colegii care au nevoie de ajutor.

Paul Biriș este medic primar de Radiologie și Imagistică și știe că părerea lui poate ajuta oricând un bolnav. Așa că nu ezită să interpreteze analizele chiar și de la distanță, pe telefonul mobil.

Paul Biriș: „Cazurile oncologice sunt importante. Fiecare are o chichiță pe care trebuie să o descoperi, pentru că micile detalii fac diferența.''

Pasiunea pentru imagistică o împarte cu soția, și ea doctor cu aceeași specializare. Au lucrat împreună în sistemul de stat și de câțiva ani fac naveta între două spitale private din Târgu Mureș și Brașov.

Paul Biriș: „Eram o generație de 12 rezidenți. Cu toții ne pregăteam să plecăm în străinătate, că aveam șansa să lucrăm pe aparatură modernă, pe care nu o aveam aici. 10 au plecat prin Franța și am rămas eu cu soția mea, care am avut practic ghinionul să nu primim acel certificat de calificare prin care să ne fie recunoscut studiile în străinătate. Deci practic, birocrația din România ne-a obligat să rămânem și să începem aici câte ceva.''

Laura Biriș: „Am făcut în Suedia un stagiu, am văzut cum se lucrează și ce aparatură au. Noi numai visam și noi ne doream să fim la standarde și să lucrăm cu așa aparatură, dar acum nu regret.''

Interpretările pe care doctorul Biriș le-a dat analizelor au ajutat mulți pacienți.

Reka Marton, pacientă: „Prin informațiile date de dânsul, s-a putut stabili diagnosticul, localizarea problemei, cum o să fie programul terapeutic.''

Se consultă adesea și cu soția lui, când mai are nevoie de o părere. Totodată, știe cât de important este ca rezidenții să fie bine îndrumați, așa că îi ajută și pe colegii mai tineri să se specializeze.

Laszlo Hadnagy, medic: „Este un bun profesionist și un mentor adevărat. Mi-a plăcut modul de lucru și cum comunică cu pacienții.''

Paul Biriș: „Imagistica evoluează în fiecare zi, fiind o specialitate care depinde de aparatură, fiecare protocol și fiecare aparat aduce de fiecare dată informații în plus și vrem să fim la zi cu aparatura și cu experiența. Echipa cu care lucrez e tânără și reușim mult mai ușor să gândim împreună ce trebuie să facem, să avem second look când suntem solicitați, să dăm un sfat.''

Iar toate aceste lucruri l-au determinat pe doctorul Paul Biriș să rămână în România, unde zi de zi îi poate ajuta pe cei aflați în nevoie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Medicul școlit în Olanda, care operează în București cu ajutorul robotului DaVinci

''În Olanda, ideea de echipă este sfântă. Acolo, rezidentul din anul doi îl învață pe rezidentul din anul întâi, care, la rândul lui, îl învață pe student. Practic, se transmite informația ca o pată de ulei peste tot grupul."

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.