Tudorel Toader, despre interviurile cu candidații la șefia DNA: ”Vom decide astăzi, în comisie”
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri dimineaţă, că, iniţial, au fost stabilite trei zile pentru susţinerea interviului de către candidaţii pentru postul de procuror-şef al DNA, neştiind câţi procurori se vor înscrie.
Miercuri, însă, se va stabili exact când se va desfăşura acesta, relatează news.ro.
Ministrul Justiţiei a spus că toate dosarele candidaţilor au fost verificate de Direcţia de Resurse Umane şi sunt complete, astfel că nu mai poate elimina acum din competiţie un candidat.
"Direcţia de Resurse Umane a ministerului a verificat fiecare dosar, sunt complete şi, prin urmare, nu mai pot elimina acum un dosar din competiţie. Pe ce motiv, că am apreciat eu altfel proiectul managerial? Nu se poate aşa ceva. Am planificat iniţial trei zile pentru susţinerea interviului, neştiind câţi candidaţi vom avea. Vom decide astăzi, în comisie", a afirmat Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.
El spunea cu o zi în urmă că interviurile candidaţilor pentru şefia DNA se vor desfăşura începând de joi, de la ora 9.00, iar vineri se va ajunge la o concluzie. Potrivit anunţului postat iniţial pe site-ul Ministerului Justiţiei, perioada pentru sus'inerea interviurilor de către candidaţi este 25 - 27 iulie.
Ministrul Justiţiei declara marţi că este foarte posibil şi ca niciunul dintre cei patru candidaţi să nu se califice şi atunci să fie reluată procedura de selecţie.
”Vedem cum se vor prezenta la interviu, vedem programele manageriale şi atunci vom stabili dacă avem vreun candidat pe care să îl propunem Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedintelui. Este foarte posibil ca unul din cei patru să fie desemnat candidat, precum este şi foarte posibil ca niciunul să nu fie desemnat şi atunci vom relua procedura - iar anunţ, iar candidaturi, iar interviu", a declarat ministrul Justiţiei.
El a afirmat, de asemenea, că nu este obligatoriu ca viitorul şef al DNA să provină din instituţie: "Să nu uitaţi un lucru - există această opinie, care pare majoritară, în sensul că viitorul şef al DNA trebuie să provină din structura internă, dar nu trebuie să uităm că în trecut şeful DNA nu a provenit din interiorul structurii, aşa cum şeful DIICOT nu este din interiorul structurii. Sunt procurori, au experienţă şi se descurcă".
Legat de responsabilităţile procurorului şef al DNA, Tudorel Toader a spus că acesta trebuie să sporească încrederea oamenilor în actul de justiţie şi să nu mai existe oameni nevinovaţi care să fie arestaţi.
"Viitorul procuror-şef al DNA trebuie să îmbunătăţească activitatea DNA, să crească încrederea în actul de justiţie, să nu mai avem nevinovaţi arestaţi, trimişi în judecată, să nu mai avem vinovaţi care să nu fie trimişi în judecată. Ceea ce spuneam eu în raportul de 20 de puncte (de evaluare a activităţii fostului procuror-şef al DNA) nu s-a întâmplat sub fosta conducere a DNA”, a adăugat Tudorel Toader.
Candidaţii la conducerea DNA
Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), este primul procuror care şi-a depus candidatura la conducerea DNA, luni dimineaţă.
Mirică instrumentează dosarul CNAS, în care sunt vizaţi 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. De asemenea, a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).
În 11 mai 2016, fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea. În acelaşi dosar sunt judecaţi foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind de 410.000 de lei.
Totodată, Mirică a instrumentat mai multe dosare mediatizate, între care cel al judecătorului Stan Mustaţă sau al omului de afaceri Dinel Staicu.
În plus, Florentina Mirică s-a numărat printre sutele de procurori care în urmă cu două luni au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau respectarea independenţei justiţiei.
În 2014, Florentina Mirică a fost numită de Laura Codruţa Kovesi la conducerea Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA.
Cel de-al doilea procuror care şi-a depus luni candidatura pentru conducerea DNA este procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob.
"Mi-am despus candidatura şi nu fac alte comentarii”, a declarat Marius Iacob la ieşirea din Ministerul Justiţiei.
Marius Iacob, fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi atât la DNA, cât şi la Parchetul General, este vizat de două acţiuni disciplinare declanşate de Inspecţia Judiciară.
Într-unul dintre dosare, Iacob este acuzat de Inspecţia Judiciară că a încălcat mai multe dispoziţii, delegând un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA în procesul civil având ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. El ar urma să fie audiat în Secţia pentru procurori în materie disciplinară în 5 septembrie.
În cel de-al doilea dosar, Marius Iacob este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, pentru "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".
Marius Iacob este procuror şef adjunct al DNA din iunie 2013.
Anterior, Iacob a condus Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada iunie 2011 - octombrie 2012 a fost prim-adjunct al procurorului general al României.
În perioada 1994 - 1997, Iacob a fost procuror criminalist la Parchetul Judecătoriei Sector 6, apoi a lucrat la Parchetul Tribunalului Bucureşti până în 2003, când a fost numit prim-procuror adjunct, funcţie pe care a ocupat-o până în 2006, cu o întrerupere în perioada 30 mai 2005 – 20 februarie 2006, când a fost director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Marius Iacob a instrumentat dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a coordonat ancheta DNA în cazul Colectiv, dar şi dosarul avocatei Elodia Ghinescu.
Procurorul Cristian Lazăr ocupă, din noiembrie 2015, postul de adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Lazăr a anchetat dosarul ”Închisoarilor CIA pe teritoriul României”. De asemenea, a instrumentat dosarul de plagiat al lui Victor Ponta şi a dispus neînceperea urmăririi penale.
Procurorul DNA Elena Grecu, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Constanţa
Tot luni şi-a depus candidatura pentru postul de procuror-şef al DNA procurorul Elena Grecu.
Ea conduce Secţia judiciară penală a DNA, unde lucrează din iunie 2016.
Până în urmă cu doi ani, Elena Grecu a condus Parchetul Curţii de Apel Constanţa.
În ce constă interviul
Timpul de susţinere de către candidaţi a proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere este aproximativ 30 minute, iar timpul pentru întrebări şi răspunsuri - aproximativ o oră.
Candidaţii pentru postul de procuror-şef al DNA vor susţine interviul cu ministrul Justiţiei, sprijinit de secretarii de stat.
Potrivit anunţului Ministerului Justiţiei, la evaluarea interviului vor fi avute în vedere următoarele standarde: susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare aintereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc., verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care se efectuează selecţia şi aspecte legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorii participanţi la selecţie.
După susţinerea interviurilor, ministrul Justiţiei formulează propunerea pentru postul de procuror-şes al DNA, pe care o va înainta Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, propunerea/propunerile sale pentru această funcţie, pentru emiterea avizului. După transmiterea avizului de către CSM, ministrul Justiţiei va trimite şefului statului propunerea sa pentru funcţia de procuor-şef al DNA.
Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!