Procurorii cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor

62415041

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, ar putea rămâne în arest la domiciliu.

 

Procurorii cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, ar putea rămâne în arest la domiciliu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de patronul de la Ferma Dacilor.

Conform datelor publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii de la Judecătoria Ploieşti vor dezbate, luni, cererea anchetatorilor de prelungire a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Cornel Dinicu.

Iniţial, acesta a fost arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie se află în arest la domiciliu.

Acuzațiile procurorilor

Un incendiu devastator soldat cu opt morţi, între care trei copii, s-a produs, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Administratorii complexului turistic - Cornel Dinicu,Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie - sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit anchetatorilor, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

"De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric' ", preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea "pompă de apă" având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62435654
Vila prințului Paul de România a fost vândută de Fisc. Câți bani a obținut statul român
După două licitații eșuate, Fiscul a reușit să vândă vila prințului Paul de România de la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv, încă din 2020, în dosarul Ferma Băneasa.  
62433385
Averea avocatului din Argeș, trimis în judecată pentru trafic de influență. Suma uriașă pe care nu a putut să o justifice
Avocatul de la Baroul Argeş acuzat că a primit 10.000 de euro de la o persoană condamnată în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
62435379
Judecători și procurori anchetați ori condamnați penal, admiși de CSM în magistratură. Cum a fost posibil
Premieră controversată în justiția din România. Consiliul Superior al Magistraturii a admis joi intrarea în corpul judecătorilor și procurorilor a unor candidați care au fost anchetați penal și chiar condamnați, ori li s-a amânat aplicarea pedepsei.