Persoane bănuite de braconaj, reţinute în urma unor percheziţii, la Caracal

62098915

Şapte persoane cu vârste între 19 şi 49 de ani, din Caracal, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi braconaj, au fost reţinute luni în urma unor percheziţii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, în urma percheziţiilor au fost ridicaţi 18 câini ogari, precum şi dispozitive tip proiector şi alte obiecte susceptibile că ar fi fost utilizate la braconaj.

"Astăzi, 17 februarie 2020, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au continuat cercetările într-un dosar penal în care 7 persoane sunt bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, precum şi de încălcarea prevederilor Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/ 2006 şi ale Legii 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive. Astfel, în urma unor percheziţiilor efectuate pe raza municipiului Caracal, poliţiştii au ridicat 18 câini ogari, 6 dispozitive de iluminat tip proiector, precum şi alte obiecte despre care exista suspiciunea că ar fi rezultat în urma unor activităţi de braconaj sau ar fi fost utilizate pentru a săvârşi astfel de fapte", a informat Alexandra Dicu.

În cauză, anchetatorii au reţinut şapte persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 49 de ani, toate din municipiul Caracal.

Persoanele reţinute au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi vor fi prezentate instanţei, marţi, cu propunere de arestare preventivă.

Percheziţiile efectuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62110450
Zeci de mii de euro falși, plasați pe piață de trei indivizi prinși în flagrant la Timișoara
Trei indivizi au reușit să plaseze pe piața din vestul țării zeci de mii de euro falși.
61927796
Doi procurori din CSM, citaţi pentru audieri la SIIJ. CSM anunţă că va sesiza Comisia Europeană
Procurorul Nicolae Solomon, membru al CSM, a fost citat, luni, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2018 de abuz în serviciu.
62107135
ÎPS Teodosie a fost achitat în dosarul de fraudă. Reacția arhiepiscopului
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost achitat, vineri, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, decizia magistraţilor fiind definitivă.