Parchetul European a reținut 12 persoane la Timișoara, în dosarul fraudelor cu fonduri europene

×
Publicitate

Parchetul European (EPPO) a reținut, marți noapte, 12 suspecți în dosarul fraudelor cu fonduri europene și naționale.  

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a declanșat, marți dimineață, în România, cea mai mare operațiune de la înființare. În urma perchezițiilor care au avut loc în zona Timișoarei, 12 persoane au fost reținute. Printre suspecți se numără și patru funcționari publici.

Persoanele vizate în acest dosar sunt suspectate de constituire de grup infracțional organizat, fraude cu fonduri europene și naționale și spălare de bani.

Citește și Parchetul European, condus de Codruța Kovesi, a început în România cea mai mare operațiune de la înființarea sa

Suspecții vor fi aduși în această dimineață în fața unui judecător de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă.

Cea mai mare operațiune a EPPO desfășurată de la înființare

Sute de procurori, polițiști și jandarmi au făcut, marți, percheziții la nu mai puțin de 160 de adrese, în încercarea de a destructura o rețea bănuită de fraude cu fonduri europene. Este vizat un grup infracțional organizat despre care Parchetul European de la Luxemburg susține că ar fi activat de ani buni.

Practic, din 2017, așa-ziși oameni de afaceri ar fi accesat diferite proiecte europene, câteva zeci la număr, sub pretextul că vor investi pe baza acestor finanțări europene în România. Ar fi obținut ilegal fonduri în valoare de aproximativ cinci milioane de euro.

Liderii aceste grupări, afirmă cei de la EPPO, ar fi accesat aceste proiecte, iar apoi ar fi „investit” într-o companie din Austria gestionată tot de ei, care le-ar fi eliberat diferite facturi false și astfel s-ar fi obținut banii care ulterior erau retrași de la diferite bancomate și investiți în case, mașini și diferite bunuri de valoare.

Deși nu e vorba despre un prejudiciu absolut impresionant, doar cinci milioane de euro, procurorii EPPO vorbesc practic despre cea mai mare operațiune declanșată în ceea ce privește fraudele cu fonduri europene, de la înființarea acestei structuri de Parchet European, condus de Laura Codruța Kovesi.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cele din urmă cu suspecții, dar mai ales în ce măsură toate aceste prejudicii vor putea fi recuperate, pentru că principala țintă a EPPO este nu atât reținerea sau eventuala arestare a suspecților, cât asigurarea acelor resurse care pot acoperi pagubele aduse atât bugetului European cât și bugetului național.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Cinci bărbați din Arad și Timiș reținuți pentru braconaj. Ar fi pescuit și vândut ilegal pește

Cinci bărbați din județele Arad și Timiș au fost reținuți, fiind suspectați de braconaj.

Hoți din Georgia, prinși în România după luni de furturi din mașini. Cum intrau în autoturisme

Doi cetățeni din Georgia sunt suspectați că au venit în România, special pentru a fura bani sau obiecte de valoare din mașini. Aceștia au fost prinși de polițiștii din Timiș, după o anchetă care a durat mai multe luni.

Tribunalul București i-a ridicat restricțiile lui Călin Georgescu. Poate părăsi țara fără acordul autorităților

Tribunalul București a decis să-i revoce lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar. Acest lucru înseamnă că poate părăsi țara oricând dorește.

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.