Motivare oficială în cazul Macovei: Judecătorii au ținut cont când au dat pedeapsa și de faptul că este necăsătorită

62319577
StirilePROTV

Judecătorii au emis motivarea condamnării fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, la şase luni de închisoare în urma accidentului rutier din Mangalia în care un motociclist a fost rănit.

Judecătoria Mangalia arată în motivarea condamnării de șase luni de închisoare pentru Monica Macovei că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”.

La momentul în care a avut accidentul, Monica Macovei nu a recunoscut inițial că a pătruns pe contrasens.

„Iniţial nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”, se menţionează în documentul citat de News. 

„Inculpata și-a recunoscut fapta”

În cele din urmă, Macovei și-a recunoscut fapta și a cerut un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

„La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal, dar şi aspectele referitoare la persoana inculpatei: cetăţean român, necăsătorită, studii superioare, pensionar – fost avocat, fără antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor, iniţial nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”, se arată în motivare.

Instanţa menţionează că va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere că Monica Macovei şi-a recunoscut fapta.

„Având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina acesteia, instanţa apreciază că, o pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 196 alin 2 şi 3 Cod penal, este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată şi a o determina ca, pe viitor, să se conformeze dispoziţiilor legale edictate în vederea asigurării siguranţei rutiere, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunii penale. Având în vedere că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de aceleaşi considerente avute în vedere la individualizarea pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite celelalte condiţii impuse de art.91 alin 1 Cod penal, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal şi va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru condamnat de 2 ani”, a mai precizat sursa citată.

Cum s-a produs accidentul din Mangalia

Documentul explică şi modul în care s-a petrecut accidentul, la intrarea în Mangalia. Astfel, motociclistul circula cu o viteză de 86 km/h, iar viteza iniţială de deplasare a autoturismului condus de Monica Macovei a fost de 115 km/h, valoarea vitezei de impact fiind de 73 km/h.

În motivare, Judecătoria Mangalia afirmă că starea de pericol a fost declanşată de Monica Macovei când a pătruns pe maşina pe sensul opus de mers şi că motociclistul „nu putea evita şi nici preveni producerea accidentului în condiţiile analizate (viteza de 86 km/h) întrucât nu a dispus de suficient timp de reacţie, viteza sa de deplasare neavând legătură de cauzalitate cu producerea accidentului”.

Judecătoria Mangalia mai subliniază că la termenul de judecată din 13 februarie 2024 Monica Macovei şi-a recunoscut fapta şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Fostul ministru al Justiţiei a afirmat cu acel prilej că în situaţia în care va fi găsit vinovat de săvârşirea faptei este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar cu privire la pretenţiile formulate de partea civilă a precizat că lasă la aprecierea instanţei în funcţie de probele administrate în faza de cercetare.

Monica Macovei, condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare

Monica Macovei a fost condamnată de Judecătoria Mangalia, în 12 aprilie, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit.

De asemenea, ea va trebui să frecventeze programe de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti.

Decizia instanţei nu este definitivă. Monica Macovei fusese trimisă în judecată în luna septembrie a anului trecut.

„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-Luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p”, au transmis reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa.

Sursa citată menţiona că, la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalia şi „din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.

„Am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook în ziua accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Nadia, răvășitoare la Oscarurile Sportului: a apărut la braț cu soțul ei și a fost premiată în aplauzele tuturor
GALERIE FOTO Nadia, răvășitoare la Oscarurile Sportului: a apărut la braț cu soțul ei și a fost premiată în aplauzele tuturor
Citește și...
Tragedia din 2016 în urma căreia este anchetat Raed Arafat. Ce vizează investigația procurorilor militari

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în MAI, deschide o listă numeroasă, spun surse apropiate de anchetă, de suspecți care vor trebui să dea explicații și mai ales socoteală în această investigație mai veche.

Șeful DSU, Raed Arafat, este suspect într-o anchetă penală a Parchetului Militar, privind achiziţia unui elicopter

Doctorul Raed Arafat este, de astăzi, suspect într-o anchetă penală a Parchetului Curții militare de Apel București. Investigația este legată de înlocuirea unui elicopter SMURD prăbușit în urmă cu zece ani în Republica Moldova.

Nicușor Dan, interogat de judecători la Curtea de Apel București. Un dezvoltator imobiliar cere daune de 1.000.000 de euro

Președintele României este chemat luni la interogatoriu de judecătorii Curții de Apel București.

Recomandări
Ilie Bolojan: „Am decis ca PNL să nu mai facă o coaliție cu PSD. Vom discuta cu grupurile care susțin actualul guvern”

Preşedintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a declarat, marţi, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că vor exista consultări cu grupurile parlamentare pentru susţinerea un guvern minoritar.

Șeful DSU, Raed Arafat, este suspect într-o anchetă penală a Parchetului Militar, privind achiziţia unui elicopter

Doctorul Raed Arafat este, de astăzi, suspect într-o anchetă penală a Parchetului Curții militare de Apel București. Investigația este legată de înlocuirea unui elicopter SMURD prăbușit în urmă cu zece ani în Republica Moldova.

Patru inculpați trimiși în judecată în cazul incendiului de la „Matei Balș” din 2021, soldat cu moartea a 9 pacienți

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați – două persoane fizice, o firmă și o instituție publică – în dosarul incendiului din 29 ianuarie 2021 de la Institutul „Matei Balș” din București.