Liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, sub control judiciar. Olguța Vasilescu: ”Un nou abuz DNA. Câte mai tolerăm?”

×
Publicitate

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, a fost plasat, vineri, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, printr-o decizie a magistraţilor Tribunalului Bacău.

Lia Olguța Vasilescu: ”Un nou abuz DNA. Câte mai tolerăm?”

”Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost pus in libertate de instanță. Era normal sa se întâmple asta după ce la baza acelei mizerii de dosar pentru ceva ce s-ar fi petrecut acum 5 ani, nu exista nimic altceva decât denunțul unui arestat.

Cel indicat de denunțător că ar fi fost de față la discuție a declarat la DNA că nu s-a discutat nimic din ceea ce reclamase denuntatorul. Deci, nu exista nicio alta probă, iar procurorii DNA știau asta când au dispus reținerea. Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai toleram?

Ionel Arsene, sub control judiciar

Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciului teritorial Bacău, dispunând instituirea controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Arsene.

Preşedintele CJ Neamţ și organizației PSD Neamț a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Ionel Arsene

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Procurorii anticorupţie susţin că banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Ionel Arsene: Nu voi renunţa la exercitarea mandatului pe care nemţenii mi l-au încredinţat

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, nu intenţionează să renunţe la mandat, ca urmare a anchetei pe care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declanşat-o faţă de el.

Printr-un mesaj transmis, vineri, pe Facebook, şeful CJ Neamţ subliniază că îşi va continua activitatea în fruntea instituţiei.

"Celor care sperau că prin această acţiune a procuraturii nu îmi voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ le transmit că nu voi renunţa la exercitarea mandatului pe care nemţenii mi l-au încredinţat. Avem treabă în perioada următoare, avem proiecte de implementat", a afirmat Arsene.

Acesta se consideră nevinovat şi spune că va demonstra acest lucru în instanţă.

"Au fost multe speculaţii, multe interpretări care s-au făcut cu privire la dosarul de care sunt vizat. Nu voi sta acum să le demontez, ci voi lăsa justiţia să arate adevărul. Am încredere în conduita magistraţilor, am încredere în capacitatea lor de a judeca cu celeritate acest caz. Nu voi face comentarii cu privire la dosar. Voi demonstra în instanţă datele cu privire la nevinovăţia mea", a mai scris preşedintele CJ Neamţ, pe Facebook.

Referat DNA:  Ionel Arsene a intervenit în 2013 la ANI pentru ca preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, să fie declarat incompatibil

Ionel Arsene a intervenit în 2013 pe lângă o persoană din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru ca preşedintele de la acea vreme al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Culiţă Tărâţă, să fie declarat incompatibil, reiese din referatul prin care procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă a actualului preşedinte al CJ Neamţ pentru trafic de influenţă.

"În anul 2013, într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti, a primit de la (...) suma de 100.000 euro pentru ca, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a (...), să-şi folosească influenţa, în mod indirect, asupra (...) Agenţiei Naţionale de Integritate, (...), în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către (...), preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ", se arată în referat.

Conform aceleiaşi surse, banii au fost primiţi de Arsene pentru a fi înmânaţi ulterior, prin intermediari, persoanei din conducerea ANI asupra căreia a lăsat să se creadă că are influenţă în mod indirect.

Procurorii mai arată că Ionel Arsene şi persoana care a dat banii doreau înlăturarea din funcţie a preşedintelui de la acea vreme al CJ Neamţ, pe fondul unor neînţelegeri politice.

"În aceste condiţii, între (...) şi Arsene Ionel au avut loc mai multe discuţii atât în municipiul Piatra-Neamţ, cât şi în Bucureşti, cu privire la modalităţile de atingere a scopului comun, fiind identificată posibilitatea (expusă de Arsene Ionel) ca (...) să fie declarat incompatibil sau în conflict de interese", se mai menţionează în referat.

Deoarece demersul nu a avut finalitatea dorită, cel care a dat banii i-a cerut explicaţii lui Ionel Arsene, care a susţinut că au intervenit unele influenţe politice şi că s-a amânat luarea unei decizii până după alegerile prezidenţiale din 2014. Când a devenit clar că intervenţia la ANI nu mai avea obiect (Culiţă Tărâţă a decedat în noiembrie 2014 pe fondul unor afecţiuni medicale grave - n.r.), lui Arsene i s-a cerut, prin intermediari, să restituie cei 100.000 de euro, însă nu a reuşit să înapoieze decât 20.000 de euro.

"(...) a luat legătura cu Arsene Ionel şi i-a solicitat şi diferenţa de bani. Arsene Ionel a motivat că nu are suma de bani în numerar (afirmând că banii primiţi în 2013 au fost daţi mai departe pentru atingerea scopului), dar pentru restituirea unei părţi din suma datorată va face demersuri astfel încât firmei (...), controlată de (...), să-i fie atribuită o lucrare de către Primăria (...), jud. Neamţ. (...) Ulterior, între (...) şi (...) au avut loc discuţii în legătură cu suma de bani promisă, însă cel din urmă a motivat că nu a obţinut profit întrucât (...) a subcontractat o parte din lucrări unei firme controlate de Arsene Ionel, firmă care a supraevaluat lucrările", se mai arată în referat.

Potrivit procurorilor, alte discuţii în legătură cu restituirea "datoriei" au mai avut loc în perioada iunie-noiembrie 2017.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61925448
Legile Justiției din România, discutate în Parlamentul European

Eurodeputatul Siegfried Mureşan anunţă că la nivelul Parlamentului European s-a decis ca situaţia justiţiei din România să fie dezbătută în următoarea sesiune plenară, din februarie.

61883262
CCR: Probele obținute în mod nelegal și declarate nule trebuie înlăturare din dosare

Probele obţinute în mod nelegal şi declarate nule în procesul penal trebuie înlăturate din dosare, pentru a se garanta prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil, a decis, joi, Curtea Constituţională a României.

61935357
Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, citaţi la DNA într-un nou dosar

Fostul tenismen Dinu Pescariu a ajuns la DNA.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.