Prezicătorul (II)
Ințelegând probabil (oricum mai bine ca mine) psihologia llamei Nicholas din Spania, care a intuit corect rezultatul final, m-a anunțat încă de la orele prânzului.
Câștigă Chelsea. Am fost convins că va fi excepția care întărește regula și că de data asta se înșeală.
Ca și-n semifinală, l-am tratat cu același respect și am respectat chiar și acelasi protocol. Am fost împreună în centrul vechi, la invitația Heineken, amândoi cu setea la purtător, eu, în plus, cu ambiția de a-i demonstra că dacă poștașul sună întotdeauna de două ori, a treia oară sigur greșește apartamentul.
Am mizat pe-un 2-2 după primele 90 de minute, asta și pentru că n-o facuse nimeni până la mine. Când Muller a deschis scorul în minutul 83, chiar dacă era evident că eu voi pierde cu brio, l-am văzut și pe el, pentru prima oara, ușor dezorientat. Sau, cel puțin, așa mi s-a părut mie.
Etichete: bayern munchen, chelsea,
