Favorizarea favorizatorului infractorului

61336572

Degeaba şi-a pus Mircea Sandu un costum mai scump pe el, cu o insignă UEFA la rever. Unele lucruri nu pot fi ascunse niciodată.

Mircea Sandu rămâne un tip pentru care dictatura regulilor, respectul pentru ordine, bun simţ şi imagine sunt facultative dacă nu chiar obiect de zeflemea. Preşedintele FRF a luat în derâdere o situaţie fără precedent într-un veac de istorie a naţionalei, un selecţioner în funcţie proaspăt condamnat penal, declarând într-un ziar, pe şestache, şi nu într-o conferinţă de presă, că va susţine în fruntea echipei României un antrenor care reuşeşte să-i bată cu 4-0 pe exPiraţii din Caraibe, trinidadtobaghezii... Adică discuţia despre apărarea onorabilităţii echipei României a fost tăiată din start cu un mişto ieftin.

Când Steaua atacantului Piţurcă a câştigat Cupa Campionilor Europeni dar prim-planul în ziarul de sport a fost luat de aniversarea partidului comunist, ne-am spus că asemenea absurditate nu se poate produce decât în cele mai întunecate vremuri de dictatură. Dar în 2013, la un sfert de veac de asemenea timpuri sinistre, federaţia care-l are în prim-plan pe acelaşi Victor Piţurcă se comportă mediatic ca în acea “epocă de aur”. Nicio precizare pe site-ul oficial despre această condamnare penală a selecţionerului, nicio conferinţă de presă organizată pe această temă, un mare pumn în gură băgat jurnaliştilor tot pe acest motiv la întâlnirea cu presa după meciul naţionalei... De parcă România ar fi echipa de club a unui investitor dubios care se înconjoară de ce penali vrea el.

Când onorabilul şef al arbitrilor, Vasile Avram, cel care îi promitea ajutor “step by step” lui Borcea, a fost luat la întrebări de DNA, Mircea Sandu l-a evacuat imediat din schemă la federaţie pe cercetat. La fel a zburat şi Florin Prunea. Până la urmă, pentru că, nu-i aşa, necunoscute sunt căile justiţiei, cei doi au scăpat. Au fost doar nişte cercetaţi. Ei bine, pentru un condamnat definitiv, Mircea Sandu îşi arată sprijinul şi-l ţine în fruntea unei echipe care va merge prin toată Europa să reprezinte România. Dar, la cum arată în acest moment fotbalul şi chiar ţara, ce poţi găsi mai reprezentativ să trimiţi să poarte tricolorul prin toată lumea asta dacă nu un favorizator al infractorului? Iar tu, preşedinte cu pedigree de UEFA, să te acoperi încă o dată de glorie că ai favorizat infracţiunea de pătare a imaginii naţionalei…

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61335966
Cum a devenit milionara peste noapte o batrana de 84 de ani

Gloria Mackenzie, în vârstă de 84 de ani, care locuieşte în Florida, în sud-estul Statelor Unite,

61335423
Cele mai frecvente greseli de nutritie din timpul antrenamentului

Editorii site-ului Health.com, citaţi de Huffington Post, au întocmit lista celor mai frecvente cinci greşeli pe care le facem în timpul antrenamentelor şi din cauza cărora riscăm să nu obţinem rezultate optime:

61336432
Un simplu apartament de bloc din Capitala ascunde viitorul designului si al entertainment-ului acasa

Cel putin, asta cred proprietarii. Un cuplu tanar din Bucuresti a uimit intreaga lume prin modul extrem de indraznet in care si-a amenajat apartamentul, la sfatul unui designer scolit in SUA.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.